Obligate să se prostitueze într-un apartament din Piteşti

Joi, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, au efectuat trei percheziţii domiciliare la doi bărbaţi, bănuiţi de trafic de persoane şi trafic de minori. 29 de persoane urmează să fie conduse la audieri, se arată într-un comunicat al Poliţiei argeşene.

Percheziţiile au vizat probarea activităţii infracţionale a două persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.

Din cercetări a reieşit că, de la începutul anului 2016 şi până în prezent, cei în cauză ar fi racolat trei persoane, dintre care una minoră, pe care le-ar fi adăpostit şi exploatat sexual, obligându-le să se prostitueze într-un apartament din municipiul Piteşti.

Din activitatea infracţională, cei doi ar fi obţinut aproximativ 30.000 de lei.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 11 telefoane mobile şi 1.000 de lei. De asemenea, în locuinţele celor în cauză, au fost găsite trei victime ale traficului de persoane, printre care şi o minoră.

29 de persoane vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T – S.T. Piteşti, pentru audieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email