Oamenii de afaceri, nemulţumiţi de creşterea impozitului

Oamenii de afaceri din Curtea de Argeş, care contribuie serios la bugetul local prin cotele defalcate din TVA dar  şi prin taxele şi impozitele plătite de angajaţi, sunt nemulţumiţi de creşterea impozitelor locale. „Spre exemplu, Steinel ocupă acum o suprafaţă de 5-6 ori mai mare şi va plăti impozit pe măsură. La fostul IPEE nu se plătea impozit pentru că firma care deţinea terenmul şi halele este în insolvenţă. Acum, după ce a fost cumpărat de Karcher, se va plăti impozit pe teren şi pe clădiri, deci sume mari de bani vor intra în buget. Nu văd de ce era nevoie de o majorare a impozitelor în aceste condiţii. Mai mult decât atât, Primăria nu are împrumuturi la bănci, deci are bani, excedent”, spune omul de afaceri liberal Liviu Nicolae.

Pe site-ul Primăriei a fost postat proiectul de hotărâre referitor la taxele şi impozitele locale pe care locuitorii municipiului le vor plăti în 2018 şi care va fi supus aprobării Consiliului Local. „Întrucât prin Legea 196/2017 se anulează impozitarea terenurilor din intravilan până la 400 mp, ca și teren cu construcții, fapt care conduce la diminuarea veniturilor proprii”, autorităţile locale  propun „majorarea impozitului pe clădiri pentru persoanele fizice și juridice și a impozitului pe terenurile agricole din intravilan”.

Creşteri de 22%

Acest impozit despre care se vorbeşte însă a fost aplicat doar doi ani, după care s-a renunţat la el. Cetăţenii spun că este doar un pretext pentru a majora nişte taxe într-un oraş în care oamenii abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta, un oraş în care salariile sunt mici, cele mai multe minimul pe economie, un oraş în care magazinele second hand au cei mai mulţi clienţi, un oraş în care iarna e privită cu disperare de bătrânii cu pensii de zece milioane care opresc centralele termice pentru că nu au bani pentru a plăti facturile la gaze.

Potrivit proiectului de hotărâre, vor creşte impozitele pe teren cu 20 – 22% pentru persoanele fizice şi juridice. Asta înseamnă o majorare semnificativă a sumelor pe care cetăţenii şi firmele le vor plăti în 2018 la Primărie, dacă hotărârea va fi aprobată de Consiliu Local, lucru de care nu se îndoieşte nimeni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email