O viaţă şi o carieră distruse de un „ziarist”. Doctoriţa Magda Marin – „S-au scris numai neadevăruri despre mine!”

Ieri, doctoriţa Magda Marin a susţinut o conferinţă de presă neobişnuită. Terorizată de un săptămânal din Curtea de Argeş, a simţit că trebuie să vorbească public despre viaţa şi cariera ei pe care le simte acum distruse de un personaj din Curtea de Argeş, scriitor la o publicaţie.
Magda Marin a fost căsătorită cu Cristian Marin, doctor şi el, şi au împreună o fetiţă frumoasă, un copil extrem de reuşit. În luna noiembrie cei doi au decis să divorţeze, aşa cum se întâmplă în viaţă uneori. Nu e treaba altcuiva de ce se despart oamenii, e doar problema lor atâta vreme cât despărţirea nu afectează o ţară sau un oraş. Soţii Marin şi-au spus la revedere, dar au rămas prieteni de dragul copilului care nu trebuie să sufere că părinţii lui nu mai locuiesc împreună. Viaţa a mers mai departe pentru ei, mai greu sau mai uşor, dar nimeni nu a ştiut asta, pentru că sunt oameni discreţi, dintre cei care vor să îşi trăiască zilele doar pentru ei, nu în paginile de ziar. Divorţul s-a pronunţat pe 9 noiembrie, la un notar, elegant, fără scandal. Copilul a rămas în îngrijirea mamei, dar fără restricţii pentru tată. Povestea de mai sus este una simplă, şi nu ar trebui să reprezinte niciun fel de interes pentru presă. Doi oameni au ajuns la concluzia că nu mai au de ce să rămână împreună şi au acţionat ca atare. De aici, însă, începe cu adevărat o poveste halucinantă.
Un om care are grijă de sănătatea a mii de argeşeni
Doctorul Magda Marin are grijă de câteva mii de argeşeni, cei cărora le este medic de familie. De la unul dintre ei a aflat că un site a scris despre divorţul ei, în termeni deloc elogioşi. „M-au sunat oamenii, pacienţii mei, să îmi spună că cineva a scris numai lucruri urâte despre mine…M-am uitat şi eu să văd ce scrie acolo şi am încremenit. Un om pe care îl ştiam doar din vedere scria numai lucruri neadevărate, defăimătoare, la adresa mea…”, a povestit ieri Magda Marin. Printre lacrimi, aproape, a repetat – „Numai lucruri neadevărate, numai calomnii..”. Doamna este cunoscută în Curtea de Argeş fie şi numai prin prisma faptului că este medic de familie pentru mulţi concetăţeni. Îi cunoaşte pe toţi cei de pe lista ei, ştie despre bolile şi problemele lor. „Pacienţii mei ştiu ce fel de om sunt, nu ar fi pacienţii mei dacă nu ar avea încredere în mine. Şi acum, un domn pe care nu îl cunoşteam decât de pe stradă vine şi mă umple de noroi, mă face de râs în oraş absolut nevinovată”, a mai spus Magda Marin.
Despre cine e vorba
Nu vom reproduce noi aici cele scrise de cineva care vrea să se creadă despre el că e ziarist. Omul a aruncat cele mai scârboase lături asupra unei femei. A acuzat-o de multe lucruri urâte, în vreme ce fostul soţ a declarat în scris că lucrurile acelea urâte, care au legătură cu el, sunt neadevărate.  
Poate că bănuiţi despre cine e vorba, cine ar fi „ziaristul” care ar face asta. Da, aveţi dreptate, iar publicaţia cu pricina e săptămânalul Profit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email