Contractul pentru concesiunea serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Curtea de Argeş a fost semnat zilele trecute de către Primărie şi Asociaţia „Alături de tine 2007”, o asociaţie a iubitorilor de animale care reprezintă în România o altă asociaţie, britanică, am aflat de la Adriana Conway, şeful Biroului de Administrare a Domeniului Public şi Privat. În luna ianuarie Primăria a scos la licitaţie concesiunea dar cum nu a fost depusă nicio ofertă s-a trecut la negocierea directă cu asociaţia din Marea Britanie care s-a arătat interesată.
Veştile sunt excelente pentru locuitorii municipiului exasperaţi de numărul mare de câini care vagabondează pe străzi, dar şi pentru iubitorii de animale care nu vor ca maidanezii să fie eutanasiaţi.
„Cei care au preluat serviciul nu vor să-i eutanasieze. Asociaţia din Marea Britanie are 60.000 de persoane înscrise în grup, şi probabil că vor fi adoptaţi. Acolo, adopţia unui câine se face altfel, sunt verificaţi cei care vor să-i adopte. Câinii prinşi la Curtea de Argeş vor fi găzduiţi la adăpostul de la Valea Sasului, iar după 14 zile, dacă nu sunt adoptaţi, sunt ţinuţi în continuare pe cheltuiala asociaţiei până când li se găseşte un stăpân”, ne-a spus Adriana Conway.
Conform contractului, vor fi prinşi 60 de câini pe săptămână, iar în zilele următoare, după ce vor fi făcute mici amenajări la adăpostul Primăriei de la Valea Sasului, adăpost pe care asociaţia l-a primit în administrare, activitatea va începe. Pentru toate serviciile prestate cu prinderea, deparazitarea, tratare şi hrănirea unui câine Primăria plăteşte 284 de lei. Suma este mult mai mică decât cea achitată acum doi ani, când o firmă a capturat vreo 30 de câini din Curtea de Argeş iar pe unii dintre ei i-a „rătăcit” prin Piteşti, înainte să ajungă la adăpostul din Prahova.