De 30 de ani locuitorii străzii Victoriei din Curtea de Argeș așteaptă ca administrația locală să facă și pe strada lor canalizare. Deși în toate campaniile electorale extinderea rețelei de canalizare a fost o promisiune pe care toți candidații au făcut-o, totul a rămas la stadiul acesta. Foștii edili au spus că este imposibilă realizarea rețelei de canalizare pe Victoriei din cauza configurației terenului, cu diferențe mari de înălțime între o parte a străzii și cealaltă. Cetățenii care locuiesc acolo au acum o speranță. La ședința extraordinară a Consiliului Local de săptămâna trecută a fost aprobat un proiect de hotărâre referitor la depunerea proiectului de finanțare ,,Extinderea rețelei de canalizare în Municipiul Curtea de Argeș pe strada Victoriei și străzile adiacente”, în cadrul PLANULUI NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ (PNRR).
De asemenea, au fost aprobate Nota de fundamentare pentru proiect și valoarea eligibilă a proiectului în cuantum de 13.079.730 lei fară TVA și respectiv de 15.541.161 lei inclusiv TVA.
”Lucrările ce fac obiectul proiectului Extinderea rețelei de canalizare în Municipiul Curtea de Argeș pe strada Victoriei și străzile adiacente, în cazul obținerii finanțării, vor fie prevăzute în bugetul UAT Municipiul Curtea de Argeș pentru perioada de realizare a investitei.
Se aprobă cheltuielile de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți și asigurarea cofinanțării proiectului, respectiv finanțarea cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea proiectului”, se arată în hotărârea Consiliului Local.
Care sunt străzile
Caracteristicile tehnice alea proiectului ,,Extinderea rețelei de canalizare în Municipiul Curtea de Argeș pe strada Victoriei și străzile adiacente”, sunt următoarele – Rețele de canalizare gravitațională pe străzile Victoriei, Meșteșugari, Alexandru Odobescu, Nicolae Iorga, Militari, Anghelești, Ponoare, Pelinului, Pasajului, Valea Sasului, Epurești, Mioarelor, 589 racorduri individuale pe străzile Victoriei, Meșteșugari, Alexandru Odobescu, Nicolae Iorga, Militari, Anghelești, Ponoare, Pelinului, Pasajului, Valea Sasului, Epurești, Mioarelor; 589 cămine de racord pe străzile Victoriei, Meșteșugari, Alexandru Odobescu, Nicolae Iorga, Militari, Anghelești, Ponoare, Pelinului, Pasajului, Valea Sasului, Epurești, Mioarelor; 394 cămine de vizitare, intersecție și rupere de pantă pe străzile Victoriei, Meșteșugari, Alexandru Odobescu, Nicolae Iorga, Militari, Anghelești, Ponoare, Pelinului, Pasajului, Valea Sasului, Epurești, Mioarelor; 14 Stații de pompare ape uzate – SPAU, pe străzile Victoriei, Meșteșugari, Alexandru Odobescu, Nicolae Iorga, Militari, Anghelești, Ponoare, Pelinului, Pasajului, Valea Sasului, Epurești, Mioarelor”. De această canalizare vor beneficia 2356 persoane.