Două tinere în vârstă de 18 ani au încălcat legea, pe numele uneia fiind întocmit dosar penal.
Sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au depistat o tânără de 18 ani, din municipiul Curtea de Argeș, care conducea un autoturism pe str. Albești de pe raza localității de domiciliu, fără a poseda permis de conducere.
În aceleași împrejurări a fost identificată și o altă tânără, tot de 18 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, care i-ar fi încredințat autoturismul pentru a fi condus pe drumurile publice, cunoscând că cea în cauză nu posedă permis de conducere, potrivit IPJ Argeş.
În cauză a fost întocmit dosar, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.