O parte a străzii Cuza Vodă ar putea fi refăcută cu fonduri europene. Restul, nu se ştie când.

Strada Cuza Vodă este una dintre cele mai lungă străzi centrale din Curtea de Argeş, dar are foarte multe probleme. Ultima dintre ele, adică problema care a apărut de curând, este constituită de gropile din asfalt. „Când va fi reparată strada Cuza Vodă, că nu e în programul de lucrări al Serviciului Public de Gospodărie?!”, a întrebat Dan Petrescu la  ultima şedinţă de Consiliu Local. „Strada respectivă, mai precis toată breteaua şi ieşirea de la CAP, sunt prinse în proiectul european referitor la transportul public”, a spus primarul Panţurescu. Este vorba despre proiectul în valoare de 17 milioane de lei prin care va fi construită o autobază în Progresu şi vor fi amenajate şi drumurile de acces, printre ele numărându-se şi o bucată din strada Cuza Vodă. Însă  nu doar partea spre Groape are nevoie de reparaţii.

Ultima investiţie serioasă pe strada aceasta  a fost făcută în urmă cu peste zece ani, când deputatul de Argeş Adrian Miuţescu a pus umărul la obţinerea unui miliard pentru reparaţii şi modernizări la această arteră importantă. Asfaltul s-a mai lăsat pe alocuri, cei de la gaze au spart strada pentru reparaţii la avarii, cei de la societatea care furnizează utilităţile au făcut mai multe gropi din cauza avariilor la apă, în jurul căminelor s-au format gropi, dar marea problemă este acum la ieşire spre Groape, unde sunt gropi mari lăsate în urma lucrărilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email