Astăzi, începând cu ora 16:00, la Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” din municipiul nostru va avea loc întâlnirea din această lună a Clubului Iubitorilor de Cultură. Programul reuniunii culturale va fi şi de această dată unul variat, care cuprinde mai multe lansări de carte, dar şi o serie de dezbateri pe teme istorice.
Astfel, în prima parte a evenimentului se va discuta despre varianta online a „Enciclopediei Argeşului şi Muscelului”, lucrare care va fi prezentată de prof.univ.dr Petre Popa, coordonatorul proiectului. Apoi, va avea loc lansarea volumului de versuri „Călimara din firidă”, scris de jurnalistul şi poetul Nicu Cismaru, după care se va ţine o prelegere dedicată împlinirii a 60 de la capturarea ultimului grup de partizani din zona localităţii Nucşoara. În ultima pare a întâlnirii va avea loc lansarea volumului de romanţe „Tata”, ce a fost scris de George Cărbunescu, din Râmnicu Vâlcea.