O nouă probă cu emoţii la bac

Ieri, şi la Curtea de Argeş bacalaureatul a continuat cu proba scrisă, de această dată proba obligatorie a profilului. Este o săptămână agitată şi plină de emoţii pentru liceenii care susţin în această perioadă bacalaureatul. După proba de luni, la Limba şi Literatura Română, iar marţi cea de la Limba şi Literatura Maternă, ieri a urmat proba obligatorie a profilului.
Nici după această probă elevii nu au ieşit prea bucuroşi din sala de examen, semn că subiectele nu le-au fost pe plac. Cătălina Ungureanu ne-a spus că ,,a fost greu la matematică, am făcut ceva, dar aştept rezultatul, vreau doar să îl iau, nu contează nota. Nu vreau să dau mai departe, vreau doar să mă angajez”.
Părinţii îşi aşteptau emoţionaţi odraslele să iasă din sala de examen dar erau foarte încrezători, după cum ne-a declarat Mihai Nicoară despre fiul său  – ,,cred că se va descurca binişor, pentru că a învăţat şi vrea să dea mai departe la Facultatea de Teologie”.
Cătălin Alecsa a susţinut proba la istorie şi a ieşit mult mai bucuros decât cei care au avut ca probă obligatorie matematica. ,,A fost accesibilă această probă, cred că am să iau 7,5, oricum mai am doar o probă dar sunt sigur că am să iau bacalaureatul. Apoi vreau să dau mai departe la Facultatea de Sport”, a spus Cătălin Alecsa.
Ultima proba a bacalaureatului va fi vineri 1 iulie şi este vorba despre proba la alegere a profilului specializării. Rezultatele se vor afişa duminică, după care din 4 iulie va începe depunerea eventualelor contestaţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email