O garsonieră ANL, 15.000 de euro

Actualii chiriaşi ai blocurilor ANL din municipiul nostru vor putea să îşi cumpere locuinţele la preţuri mult mai mici. Conform noilor prevederi legale, în curând, preţul de vânzare al ANL-urilor va fi unic la nivel naţional. „În aceste condiţii, preţul stabilit de noi în urma evaluărilor nu mai este valabil. Acum trebuie să aşteptăm sfârşitul lunii martie, când vor apărea şi normele metodologice de aplicare legii şi atunci vom şti exact cât vor trebui să plătească chiriaşii ANL-urilor din Curtea de Argeş, dacă vor să îşi cumpere locuinţele”, explică Elena Călinescu, de la Biroul de Administrare a Domeniului Public şi Privat, din cadrul primăriei. Actualii chiriaşi ai blocurilor ANL vor putea să-şi achiziţioneze locuinţele la acelaşi preţ, indiferent de oraş. Sumele vor varia doar în funcţie de anul construcţiei şi în acest fel o garsonieră ar putea costa în jurul a 15.000 de euro.

Până acum nu s-a vândut nici un ANL

Cu toate că locuinţele ANL au fost scoase la vânzare de mai bine de un an, până acum nici un apartament din cele 150 nu a fost vândut. „Avem o singură cerere, însă doar lucrăm la documentaţia necesară. Nu este nimic sigur, mai ales că acum au intervenit şi aceste modificări legislative”, mai spun reprezentanţii primăriei. Chiriaşii din ANL-uri nu se grăbesc să îşi cumpere locuinţele, pentru că ştiu că nu pot fi daţi afară. Anul acesta chiria nu a fost modificată, aşa că pentru o garsonieră chiriaşii plătesc 76 de lei pe lună, iar pentru un apartament cu două camere 138 de lei. Aceste valori sunt valabile doar pentru chiriaşii care au sub 35 de ani. Cei care depăşesc această vârstă, plătesc dublu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email