Duminică seara polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat din Călinești, cu privire la faptul că, soția sa, de 51 de ani, s-ar fi răsturnat cu tractorul, pe un deal din localitate, conform IPJ Argeș.
‘La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești și grupa operativă din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, care au efectuat cercetarea.
În urma evaluării, efectuate de către cadrele medicale, femeia a fost declarată decedată.
Trupul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările vor continua, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs’, transmite IPJ Argeș.