O femeie neidentificată a intrat în comă după un accident

Poliţiştii argeşeni încearcă de trei zile să stabilească identitatea unei femei care a intrat în comă după ce a fost lovită de o maşină. Accidentul s-a produs duminică seară la Piteşti, pe o stradă din cartierul Trivale. Potrivit primelor concluzii ale anchetei, femeia a încercat să traverseze prin loc nepermis şi fără să se asigure, fiind lovită în plin de un autoturism condus de un piteştean în vârstă de 54 de ani. În urma accidentului, victima, care nu avea asupra ei niciun document pe baza căruia să-i fie stabilită identitatea, a suferit leziuni cranio-cerebrale şi a intrat în comă. A fost transportată iniţial la Spitalul Judeţean de Urgenţă, de unde a fost ulterior transferată la un spital din Bucureşti. “Persoana în cauză este în vârstă de aproximativ 40 – 45 ani, are 165 – 170 de centimetri înălţime, păr grizonat, constituţie atletică, aspect neîngrijit, iar pe obrazul stâng prezintă o aluniţă proeminentă. În momentul producerii accidentului purta o scurtă damă din material textil de culoare maro, un batic de culoare crem cu elemente florale, o fustă înflorată cu elastic în talie, o fustă cu carouri mici pe fond gri şi un pulover pe gât de culoare închisă”, a declarat agent Laura Folea, purtător de cuvânt al IPJ Argeş. Anchetatorii fac un apel către cei care pot da relaţii despre femeia neidentificată să sune la 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email