O femeie din Arefu s-a spânzurat de un copac


Un sfârşit de săptămâna tragic pentru o familie din comuna Arefu. O femeie în vârstă de 64 de ani, mamă a trei copii, a hotărât vineri să îşi încheie socotelile cu viaţa şi s-a spânzurat de craca unui copac.
Ioana D., în vârstă de 64 de ani, locuia singură într-o gospodărie din comuna Arefu, aceasta fiind văduvă de mai bine de 21 de ani. Femeia era vizitată din când în când de cei trei copii ai săi, mai mult de una din cele două fete, care s-a căsătorit şi s-a stabilit tot în comuna Arefu. Vineri, ginerele Ioanei a venit la locuinţa acesteia să o ajute la treburile gospodăreşti. Pentru că nu a găsit-o acasă, a început să o caute pe la vecini şi prin împrejurimi. După câteva zeci de minute de căutări, la numai un kilometru de gospodăria soacrei sale, în zona  cunoscută sub denumirea de punctul Mohor, bărbatul a avut parte de o descoperire macabră. Soacra lui atârna de creanga unui copac, în jurul gâtului având înfăşurată o sfoară. Şocat, ginerele abia şi-a găsit cuvintele să îşi anunţe familia şi autorităţile din sat de tragedia petrecută. În numai câteva minute la locului faptei s-au strâns zeci de sătenii, care o plângeau pe biata femeie, despre care spuneau că „a fost o femeie bună cu toată lumea”.  

A mai încercat de câteva ori să îşi i-a viaţa

Se pare că Ioana D. nu este la prima tentativă de sinucidere, aceasta încercând de mai multe ori să moară, însă de fiecare dată a fost oprită la timp. Femeia îşi dorea să moară, unele dintre motive fiind se pare singurătatea şi bătrâneţea. De această dată, Ioana şi-a dus decizia până la capăt, ea reuşind să îşi curme viaţa şi să scape de greutăţi, cum obişnuia să spună.
Cadrele medicale de la ambulanţă nu au putut decât să constate decesul femeii. Trupul neînsufleţit al femeii a fost transportat la Morga Spitalului din Curtea de Argeş pentru efectuarea necropsiei. Rudele îndurerate ale sinucigaşei se pregătesc acum de înmormântare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email