Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești, împreună cu polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au făcut cercetări, în urma sesizării primite duminică seara, privind plecarea voluntară a minorei CASIANA ANDREEA PĂUN, de 15 de ani, de la locuința sa, de pe raza comunei Lunca Corbului.
Polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari căutat-o pe fată toată noaptea de duminică spre luni, inclusiv cu un câine de urmă, camera cu termoviziune și o dronă. Din păcate, în această dimineață, fata a fost găsită decedată, într-o zonă împădurită. Nu există suspiciuni, la acest moment, însă, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză va fi întocmit un dosar penal, transmite IPJ Argeș