O fată de 14 ani s-a sinucis de teamă că a rămas însărcinată

Localnicii din comuna Dragoslavele au fost şocaţi de gestul unei adolescente, care a ales să-şi pună capăt zilelor la doar 14 ani, aruncându-se într-un lac de acumulare. Tragedia s-a petrecut luni seară, după ce, se pare, părinţii aflaseră că minora ar fi însărcinată. Poliţiştii din Dragoslavele au fost anunţaţi chiar de către mamă că fata de 14 ani a plecat de la domiciliu, apoi i-a trimis un SMS din care rezulta intenţia de a se sinucide. Oamenii legii, împreună cu mai mulţi localnici, au început imediat căutările, iar după mai puţin de o oră, trupul fetei a fost găsit în apele lacului de acumulare din apropiere. Corpul a fost scos pe mal şi s-a solicitat intervenţia unei ambulanţe, cadrele medicale încercând resuscitarea timp de 45 de minute, după care au declarat decesul. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor decesului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email