O carte document – „Hidrocentrala şi Barajul Vidraru – 50 de ani”

Sala mare a Primăriei Curtea de Argeş s-a divedit a fi neîncăpătoare luni seara, cu ocazia lansării cărţii “Hidrocentrala şi barajul Vidraru – 50 de ani. Album monografic” , autori Paul Gheorghiescu şi Alexandru Gheorghiescu, carte apărută la iniţiativa şi cu sprijinul Asociaţiei Rest.Art din Curtea de Argeş şi prefaţată de academicianul  Gheorghe Păun.

Hidroenergeticieni mai tineri sau mai bătrâni, dar şi mulţi cetăţeni de toate profesiile din Curtea de Argeş şi nu numai au fost alături de Ducu şi de tatăl său, Paul Gheorghiescu, la Primărie, cu ocazia lansării acestui album monografic de înaltă ţinută. „Un curs pentru studenţi”, l-a apreciat cineva, „o colecţie extraordinară de fotografii cu valoare istorică”, a spus altcineva.

Cartea este impecabilă. Precisă din punct devedere tehnic, extrem de elegantă şi de bun gust, din punct de vedere grafic. Argeşenii pot afla în premieră  din acest volum care face lumină asupra unei perioade faste pentru zonă, multe lucruri interesante despre perioada în care s-a construit hidrocentrala şi pot vedea cum s-a construit, pas cu pas. „O monografie –omagiu, scrisă de doi specialişti, primul autor în ale (exploatării) hidrocentralelor, de aici abundenţa de date tehnice (…) al doilea în ale imaginilor (fotografice)”, scrie academicianul Gheorghe Păun în prefaţa volumului.

Istoria proiectului amenajării Vidraru

Aflăm din „Hidrocentrala şi Barajul Vidraru – 50 de ani” istoria proiectului amenajării Vidraru, legenda Meşterului Manole la Rotunda şi despre avariile majore în exploatarea centralei, toate scrise cu acurateţe de Paul Gheorghiescu, şi vedem fotografii document, cum sunt cele cu muncitorii care lucrau la betonarea barajului sau cele cu Arhiepiscopul de Cantebury, capul Bisericii Anglicane alături de Patriarhul Bisericii Române Ortodoxe, Justinian Marina, în timpul vizitei pe şantierul barajului Vidraru, în 1965, fotografii atent selecţionate şi puse în operă de Ducu Gheorghiescu.

Hidrocentrala Vidraru a fost pusă în funcţiune  pe 9 decembrie 1966 şi utilizează potenţialul hidroenergetic al Argeşului pe un sector de 28 de kilometri lungime. În cei  5 ani şi jumătate în care s-a construit hidrocentrala, s-au excavat 1.768.000 de metri cubi de rocă, din care aproximativ un milion de metri cubi din subteran, s-au turnat 930.000 de metri cubi de beton, din care 400.000 de metri cubi în subteran, şi s-au montat 6.300 de tone de echipamente. Lacul de acumulare Vidraru are un volum total de 46 de milioane de metri cubi, din care 320 de milioane  reprezintă volumul util. Barajul Vidraru a fost, la momentul inaugurării, al cincilea în Europa şi al nouălea în lume între construcţiile similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email