Număr record de pacienţi la Spitalul Municipal

În ultima perioadă medicii de la Spitalul Municipal Curtea de Argeş s-au confruntat cu un număr mare de pacienţi. Fie că a fost vorba de oameni aflaţi în stare de ebrietate sau de persoane care au suferit diverse fracturi, cu toţii au solicitat acordarea îngrijirilor medicale. „Am avut un val mare de pacienţi, mai ales după sărbătorile de iarnă. Cred că am avut în jur de 40 – 60 de cazuri pe fiecare secţie, ceea ce înseamnă foarte mult. Am fost de gardă atunci şi chiar am rămas surprinsă de ceea ce am văzut. De 30 de ani de când fac gărzi nu m-am confruntat cu un număr atât de mare de pacienţi. Au venit oameni cu fracturi, cu diferite afecţiuni abdominale, cu agresiuni sau în stare de ebrietate. Însă, pentru noi este important că am reuşit să facem faţă acestor probleme. Am avut toată echipa la dispoziţie şi am făcut şi numeroase operaţii. Toţi pacienţii au fost trataţi la noi la spital şi nu a fost nevoie să trimitem nicio persoană în altă parte”, a declarat dr. Ionela Dăneţ, managerul Spitalulului Municipal Curtea de Argeş.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email