Zilele Municipiului Curtea de Argeş se încheiau în mod tradiţional cu Festivalul Internaţional de Folclor “Carpaţi”. Argeşenii se obişnuiseră şi abia aşteptau să vadă spectacolul plin de culoare şi ritm susţinut de ansamblurile folclorice venite din toată lumea. Anul acesta Zilele Municipiului au fost parcă mai sărace fără parada de pe Bulevard a formaţiilor venite din toate colţurile lumii. Decizia de a nu mai organiza Festivalul “Carpaţi” în această perioadă a aparţinut în totalitate Consiliului Jujdeţean, instituţie care a anunţat într-un comunicat de presă că festivalul are loc în septembrie.
În cadrul “Sărbătorilor Argeșului și Muscelului” – ediția a XIII-a, în perioada 3 – 7 septembrie se va desfășura Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați” – ediția a XXXVI-a, se arată în comunicatul citat. Astfel, miercuri, 3 septembrie, începând cu ora 18.00, în deschiderea celei de-a XXXVI-a ediții a festivalului internațional de folclor, ansamblurile participante din Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Iran, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Turcia și România, vor porni în paradă, pe traseul Piața Vasile Milea – Grădina de Vară din Piteşti, unde, de la ora 19.00, își vor prezenta în fața publicului argeșean tradițiile, muzica și portul popular.
Ansamblurile folclorice invitate vor face cunoscute dansurile şi cântecele populare specifice ţărilor lor, susţinând spectacole în Pitești, Topoloveni, Câmpulung și Curtea de Argeș, informează Consiliul Judeţean, fără a preciza când şi unde au loc spectacolele.