La început de săptămână, Instituţia Prefectului anunţa că în Argeș urmează să funcționeze 6 cabinete de stomatologie care să asigure intervenția în situațiile de urgență. La Pitești urma să fie deschise patru cabinete, iar la Câmpulung și Curtea de Argeș câte un cabinet pentru populația din nordul județului.
Joi, aceeaşi Prefectură anunţă că „în conextul în care din data de 22.03.2020 s-a introdus ordonanța militară nr 2 din 21.03.2020 privind măsurile de prevenire a raspindirii covid-19 și a recomandărilor Colegiului Medicilor Stomatologi din România ( CMSR ) prin care pentru protecția cetățenilor României s-a hotărât închiderea cabinetelor dentare, clinica Dr. Costache, din solidaritate cu toți cetățenii argeșeni și nu numai, a hotărât infiinţarea unui serviciu de asistenţă de urgență dentară online cu titlu gratuit”.
Subprefectul Adrian Bughiu spune că serviciul este disponibil online 24 /24 h (pe adresa de facebook sau whatsapp 0771167677, 0771571877.
„În această variantă va lăsați numele și numărul de telefon și veți fi sunați de către noi –
-între orele 9-20 telefonic cu o persoană de sprijin din cadrul clinicii Dr. Costache , care va prelua solicitările dumneavoastră
-între orele 13 -20 se pot primi apeluri telefonice în care se poate discută cu un medic de specialitate care va răspunde întrebărilor dumneavoastră precum și la solicitările primite online sau recepție
Ne puteți contacta la următoarele nr de telefon -0248222255, 0248222667.
De asemenea se poate apela prin messenger de pe pagina noastră de facebook , Clinica Dentară Dr. Costache sau pe site.ul nostru www.drcostache.ro , la secțiunea contact .
Persoanele interesate trebuie să răspundă la o serie de întrebări standard pentru a evalua starea de sănătate și urgenţele fiecărei persoane.
La numerele de telefon vor răspunde medici care prin întrebări specifice vor identifica urgența dentară a fiecărei persoane și vă vor îndruma către unitatea de urgență UPU sau vă vor prescrie medicație pentru a ameliora / trata urgenţele dentare apărute”, informează subprefectul .