Pe strada Unirii din Curtea de Argeș se construiește o creșă cu 4 Săli de grupă. Construcția este gata, dar mai e nevoie de mobilier. Astfel, la ultima ședință de Consiliu Local, la rectificarea bugetului, Biroul Investiții și Achiziții Publice a solicitat rectificarea bugetului local, prin majorarea cu suma de 320 mii lei in scopul completării listei de investiții cu obiectivul „Dotări Creșă cu patru grupe de copii, strada Unirii” .
„Vom cumpăra pătuțuri, mese și scaune, birouri, tot ce e nevoie pentru o creșă, toate dotările necesare”, spune Gh. Greavu, șeful Biroului Investiții din Primărie. Creșa ar putea fi dată în folosință la începutul anului viitor, pentru că nu trebuie așteptat un nou an școlar.
În prezent la Curtea de Argeș funcționează o singură creșă, iar numărul cererilor îl depășește pe cel al locurilor.