Nou în Curtea de Argeş! S-a deschis cea mai modernă clinică de stomatologie şi medicină de familie

Recepţia oficială de deschidere a fost un eveniment deosebit onorat de un număr mare de oficialităţi locale, medici, oaspeţii din ţară şi chiar familia Stegner – sosită special din Germania pentru acest eveniment.

La clinica de stomatologie şi medicină de familie „Med Clinic” argeşenii pot beneficia de servicii medicale la standarde europene, la tarife autohtone. Fondatorii acestei clinici spun că au vrut să aducă la Curtea de Argeş, un nou concept de abordare a tratamentelor medicale. „Intenţia a fost aceea de a oferi pacienţilor noştri un ambient familial, şi în acelaşi timp o gamă largă si o abordare profesionala a serviciilor medicale. La noi pot beneficia de servicii stomatologice, de la implanturi dentare, lucrări proteice sau tratamente preventive şi până servicii de medicină generală. Toate acestea sunt adresate atât copiilor, adulţilor cât şi vârstnicilor”, explică medicul Cristian Marin. În plus, cei care se aboneaza la Med Clinic beneficiază de discounturi şi de posibilitatea eşalonării platilor precum şi de garanţie nelimitată la toate tratamentele.

Aparatură modernă, performantă şi unică în zonă

La Med Clinic, pacienţii vor fi diagnosticaţi cu aparatură medicală adusă din Germania. Competenţa medicilor de aici este dată atât de experienţa profesională câştigată peste hotare, cât şi de dotarea medicală care este de ultimă generaţie. „Unul din avantajele noastre este dat de faptul că oferim argeşenilor o gamă diversificată de servicii medicale într-un singur loc. Pacienţii noştri nu mai sunt nevoiţi să umble în diferite locuri ca să facă diferite investigaţii. Noi executăm teste rapide de sânge şi urină, dispunem de o gama variată de aparate medicale precum osteodensiometrul- un aparat care realizează screeningul pacienţilor cu osteoporoză. Osteodensio­metrul este cel care confirmă sau infirmă diagnosticul de osteoporoză”, explică medicul Magda Marin.

Electrosomatograful = cel mai modern aparat de diagnosticare computerizată

În dotarea clinicii există şi un electrosomatograf. Acesta este un aparat performant  de diagnosticare computerizată ce permite analiza morfofunctionala a organelor explorate  cu posibilitatea investigării aprofundate a numeroase zone din organism. „Reprezintă metoda viitorului de examinare globala rapidă, neinvazivă şi nedureroasă a funcţionalităţii a 96 de organe oferind exprimarea rezultatului printr-o grafică explicita modernă şi dinamică, oferind posibilitatea depistării dezechilibrelor existente, dar şi prevenirea unor posibile îmbolnăviri la care este predispus pacientul”, explică doctorul Magda Marin.
Med Clinic deţine un ultramodern cabinet dentar cu o gamă largă de servicii. „Pe lângă dotările obişnuite, avem un aparat nou de sablare profesionala ( air flow), aparatură mobilă de intervenţie la domiciliul pacienţilor, patru echipamente de sterilizare, camera video intraorală şi efectuăm toată gama de intervenţii chirurgicale dentare”, a declarat doctorul Cristian Marin.

Grija pentru pacient este obiectivul principal

Pentru medicii de la Med Clinic, obiectivul principal îl reprezintă grija pentru pacient. „Nu irosim niciun efort pentru a obţine calitate iar pe primul plan punem întotdeauna pacientul. Preţurile pe care le practicăm, diferă în funcţie de investigaţii. De exemplu, la testele rapide de sânge şi urină preţurile variază între 10 şi 15 lei, diagnoza cu electrosomatograful costă 80 de lei, iar testul de osteodensiometrie costa 50 de lei”, adaugă medicul Magda Marin. Şi la cabinetul dentar preturile sunt neschimbate din 2008,  încep de la 50 de lei pentru o consultaţie stomatologică, coroanele ceramice costă între 300 şi 500 de lei, iar implantul dentar- 400 de euro. Cabinetul Med Clinic se află in vecinatatea parcarii Manastirii, pe strada Eroilor, nr 45 iar pentru informaţii şi programări puteţi suna la numărul de telefon 0248/726.755.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email