Unul din punctele înscrise pe ordinea de zi a ultimei şedinţe de consiliu l-a reprezentat promovarea în grad profesional a unor funcţionari publici. Primarul Nicoale Diaconu a explicat consilierilor că cei nouă funcţionari au susţinut şi promovat examenul necesar, au obţinut avizul de la Agenţia Naţională a Funcţionalilor Publici şi acum îndeplinesc toate condiţiile pentru a trece la un grad superior. Nu însă toţi consilierii au fost de acord cu acest proiect de hotărâre, iar Ion Şerban a ţinut să îi amintească primarului că suntem în plină criză. „O să plângem cu toţii la toamnă. Suntem în criză! Legea ne permite să promovăm, dar noi nu trebuie neapărat să şi aprobăm. Înţeleg să promovez un om competent, dar nu să ni se pună în faţă o listă şi noi să aprobăm. Toată lumea cere, şi nimeni nu face nimic în folosul comunităţii”, a spus Ion Şerban. Mai mult, consilierul a cerut să se facă o analiză e muncii depuse de juriştii primăriei. “Să facem o evaluare din interior. Să ştim şi noi câte procese are primăria, câte a câştigat, câte a pierdut”, a adăugat Ion Şerban. Comentariile făcute de Şerban nu au reuşit să îi convingă şi pe restul consilierilor, aşa că proiectul de hotărâre a fost aprobat, iar cei nouă funcţionari publici au fost promovaţi în grad.