Argeşenii sunt aşteptaţi duminica, 31 mai, la o incursiune în timp, la Muzeul Municipal Curtea de Argeş. Astfel, după o lungă perioadă de timp, instituţia din municipiul nostru va găzdui din nou, începând cu ora 19:00, acţiunea „Noapte albă” la Muzeul Municipal. Instituţia îşi va deschide larg porţile, prilej cu care argeşenii vor putea vizita gratuit expoziţiile aflate în incinta muzeului. În plus, organizatorii au pregătit şi o serie de suprize cu care îi vor întâmpina pe vizitatori. Nu vor lipsi nici de această dată muzica folk, body-painting-ul sau atelierele de creaţie dedicate copiilor. „Am discutat cu mai mulţi artişti din municipiu şi am descis să organizăm această acţiune în ziua de 31 mai, mai ales pentru că a doua zi este liberă. După foarte mult timp, Muzeul Municipal va găzdui o astfel de acţiune inedită, la care vor participă numeroşi artişti din Curtea de Argeş. Vom avea muzică folk, body painting cu tânăra Ioana Teodoar Duţă, dar şi ateliere de creaţie pentru cei mici care vor fi coordonate de Ramona Şlug şi Mihai Chiţu. Pe această cale îi invit pe argeşeni la această manifestare deosebită, intrarea fiind liberă”, a declarat Ştefan Dumitrache, manager Muzeul Municipal.