„Se trece la negocieri”, zice şeful Biroului de Investiţii din Primărie
26 ianuarie a fost data limită până la care se puteau depune oferte pentru concesionarea serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Curtea de Argeş, dar nimeni nu a depus nimic. Licitaţia nu va fi reluată, spune Gheorghe Greavu, şeful Biroului Investiţii din Primărie, cel care s-a ocupat de ridicarea licitaţiei în sistemul electronic de achiziţii publice, şi se vor face negocieri. „Nu a venit nimeni la licitaţie, dar s-au primit oferte pe mail. Vom trece la negocieri, pentru că am primit oferte pe mail de la fundaţii”, spune Greavu.
Un ONG din UK pare interesat
De problemă se ocupă însă Adriana Ciorbaru, şeful Biroului de Administrare a Domeniului Public şi Privat, potrivit şefului de la Investiţii, dar aceasta spune că „se va ocupa o comisie”. „Un ONG din UK pare interesat şi sunt în corespondenţă cu el”, afirmă Adriana Ciorbaru, care precizează că alte oferte nu s-au primit.
Situaţia câinilor fără stăpân poate să scape de sub control repede, dacă nu a scăpat deja, iar urmările pot fi grave. Numărul maidanezilor a crescut, ca şi agresivitatea acestora. De doi ani nu i-a mai deranjat nimeni şi asta se vede. Pe vremea când societatea de salubritate avea şi activitatea de ecarisaj numărul câinilor de pe străzi scăzuse, iar administraţia locală a încercat să rezolve problema înfiinţând serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân şi apoi scoţându-l la concesiune.
Vă reamintim că în septembrie 2020 Consiliul Local a aprobat Contractul de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân în municipiul Curtea de Argeş, iar atunci primarul Panţurescu declara că vom scăpa de câinii maidanezi de pe străzi cu această ocazie. „Problema nu este a câinilor din oraş, ci a celor care sunt aduşi. Cel care va lua contractul se va ocupa de tot”, preciza edilul.
Problema e capturarea câinilor
Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân „asigură gestionarea câinilor fără stăpân și colectarea, transportul, depozitarea și predarea către firme specializate de incinerare a deșeurilor de origine animală (cadavre întregi sau porțiuni de cadavre) aflate pe domeniul public și privat de pe raza municipiului. Prestarea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân presupune mai multe activități:capturarea câinilor fără stăpân si transportarea acestora la adăpostul public/adăpostul pentru câinii fără stăpân, preluarea, înregistrarea, consultarea, trierea si tratarea câinilor fără stăpân aduși la adăpost; cazarea, hrănirea si îngrijirea câinilor fără stăpân în adăpost; reîntoarcerea câinilor în zona de unde au fost prinși, la cererea colectivității/grupului local, care își va asuma în scris răspunderea pentru ocrotirea câinilor fără stăpân, tratați, dar fără a fi lăsați liberi pe domeniul public; eliberarea câinilor în urma solicitărilor scrise contra unei taxe sau cu scutire de taxa pentru organizațiile de protecție a animalelor, după caz; eutanasierea câinilor se va face cu respectarea normelor legale în vigoare de către personal specializat al serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân, etc.
Deşi nimeni nu s-a înscris la licitaţie, pentru toţi cei care se vor acupa de ecarisaj condiţiile sunt aceleaşi. Problema este că dacă nimeni nu este interesat, străzile oraşului se vor umple repede de maidanezi. Se pare că de găzduirea şi îngrijirea ulterioară a câinilor sunt mai multe fundaţii interesate, dar nimeni nu vrea să-i captureze, ori activitatea trebuie luată cu toate obligaţiile de mai sus.