Nici în următorii 4 ani nu va fi rezolvată problema câinilor de pe străzi

La biobază sunt acum 90 de maidanezi, iar 500 umblă liberi prin oraş

Haitele de câini pare că au pus stăpânire pe străzile din Curtea de Argeş. În ultima vreme, cel puţin, nu este stradă ori cartier care să nu aibă una sau mai multe haite care să-i terorizeze pe cetăţeni. Până în urmă cu vreo doi ani problema maidanezilor părea să fie sub control, hingherii societăţii de salubritate adunând zilnic de pe străzi câinii. Apoi, vreme de doi ani, nu s-a mai ocupat nimeni de ecarisaj iar numărul maidanezilor a crescut exponenţial.

În martie, Contractul pentru concesiunea serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Curtea de Argeş a fost semnat de către Primărie şi Asociaţia „Alături de tine 2007”, o asociaţie a iubitorilor de animale care reprezintă în România o altă asociaţie, britanică, am aflat de la Adriana Conway, şeful Biroului de Administrare a Domeniului Public şi Privat. În luna ianuarie Primăria a scos la licitaţie concesiunea, dar cum nu a fost depusă nicio ofertă s-a trecut la negocierea directă cu asociaţia din Marea Britanie care s-a arătat interesată. „Cei care au preluat serviciul nu vor să-i eutanasieze. Asociaţia din Marea Britanie are 60.000 de persoane înscrise în grup, şi probabil că vor fi adoptaţi. Acolo, adopţia unui câine se face altfel, sunt verificaţi cei care vor să-i adopte. Câinii prinşi la Curtea de Argeş vor fi găzduiţi la adăpostul de la Valea Sasului, iar după 14 zile, dacă nu sunt adoptaţi, sunt ţinuţi în continuare pe cheltuiala asociaţiei până când li se găseşte un stăpân”, ne-a spus Adriana Conway.

Conform contractului, pentru toate serviciile prestate cu prinderea, deparazitarea, tratarea şi hrănirea unui câine Primăria plăteşte 284 de lei. Suma este mult mai mică decât cea achitată acum doi ani, când o firmă a capturat vreo 30 de câini din Curtea de Argeş iar pe unii dintre ei i-a „rătăcit” prin Piteşti, înainte să ajungă la adăpostul din Prahova.

 

În aprilie au fost prinşi primii câini

 

Biobaza municipiului a fost dată asociaţiei care se ocupă de strângerea câinilor de pe străzi. Locul e curat, dezinfectat de câteva ori pe zi, iar câinii care sunt acolo nu stau în mizerie şi chiar sunt plimbaţi de angajaţi. „Suntem cinci angajaţi iar la acest moment sunt în adăpost cam 90 de câini”, ne-a spus Mădălin Constantinescu, managerul locului.

Printre cei închişi în cuşti erau şi câini de rasă, chiar unul din rasa Amstaff, cu blana lucioasă şi ochii trişti. Povestea lui am aflat-o de la Constantinescu. „Am fost chemaţi undeva în zona Electro pentru acest câine, era pe stradă. Era îngrijit, se vedea că fusese al cuiva, sau era al cuiva care ţinea la el, dar pentru că l-am găsit pe stradă l-am luat”.

Din aprilie şi până acum niciun câine nu a fost eutanasiat. „Au venit şi oameni din oraş şi au adoptat, au fost adoptaţi şi în străinătate. Procedura este foarte strictă – înainte de a fi adoptaţi se fac analize, să vedem dacă e bolnav, apoi tratamente, vedem dacă e agresiv, şi abia apoi e luat, după ce îi punem şi un cip”, spune Mădălin Constantinescu. De altfel, o căţeluşă foarte frumoasă era pregătită să plece în Anglia, unde a fost adoptată de o vedetă, după cum spune managerul.

50 de câini adunaţi în fiecare lună

 

„În fiecare lună adunăm între 40 şi 50 de câini, atât poate să plătească Primăria. 11 au fost adoptaţi în România şi peste 30 către Anglia sau alte ţări. Nu am eutanasiat niciunul. În contractul cu Primăria e specificat faptul că noi nu eutanasiem câini. Avem serviciu specializat care prinde câinii, cinci oameni angajaţi, avem maşină, remorci autorizate de Direcţia Sanitar Veterinară, adăpostul a  fost autorizat, îndeplinim toate condiţiile legale”, spune Mădălin Constantinescu.

Şi totuşi, argeşenii sunt nemulţumiţi şi spun că oraşul e mai plin de câini ca niciodată. L-am întrebat pe manager când crede că problema va fi rezolvată. „Este un adevăr, am primit filmuleţe chiar azi, pe strada Nevers 17 câini. De când sunt în funcţie am monitorizat câinii şi sunt aproximativ 500 de câini, dar mai apar din alte zone. Dacă serviciile de ecarisaj care au funcţionat înainte nu au rezolvat problema, am făcut şi eu o statistică, problema nu va putea fi rezolvată în patru ani de zile, adică să nu mai vedem vreun câine la Curtea de Argeş. Sunt mulţi oameni care aduc câini, am găsit o grămadă de câini abandonaţi la poarta adăpostului nostru”, afirmă Constantinescu.

Din două în două săptămâni asociaţia organizează campanii de sterilizare gratuită, iar cetăţenii trebuie să ştie că abandonul animalelor este pedepsit de lege.

Mâncarea este plătită de Asociaţia din Anglia, iar curierii aduc la biobază sacii de mâncare.  Cheltuielile lunare se apropie de 50.000 de lei. O parte din bani vin de la Primărie, restul fiind contribuţia Asociaţiei din Marea Britanie.

Piaţa Centrală e plină de câini

În ultimele zile facebookul a fost plin de poze postate de locuitori ai municipiului cu haite de câini. Reprezentanţii Asociaţiei se prezintă la fiecare sesizare, iar după ce a stat de vorbă cu noi s-au dus în Piaţa Centrală, unde e dezastru. Zeci de maidanezi se plimbă printre tarabe şi pe stradă, iar situaţia este aceeaşi peste tot – la intrarea în magazinele din centru, printre blocuri, în cartiere, peste tot unde sunt oameni şi eventual resturi de mâncare.

Adăpostul pentru câini e îngrijit, e curat, iar locatarii par liniştiţi. Sigur, asta nu ne încălzeşte de loc pe noi, cetăţenii, care fugim în fiecare zi de câini, ne apărăm cum putem şi ne rugăm să nu fim muşcaţi. Singura veste bună este că problema se va rezolva. Vestea proastă este însă că mai avem mult de aşteptat până atunci.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email