Emanoil Lică este, începând de luni, 17 ianuarie, membru al Consiliului Local Curtea de Argeş, consilier supleant, după cum scrie în hotărârea Consiliului care urmează să fie adoptată în şedinţa extraordinară de luni. Lică jură, în cadru oficial, că va lupta pentru ca locuitorilor municipiului să le fie bine. „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bunăcredinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Curtea de Argeş. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”, va promite Emanoil Lică, aşa cum au promis toţi aleşii locali, de altfel.
El a ajuns consilier local PRO România după ce unchiul său, Ionel Păunescu, a devenit şeful Serviciului Public Pieţe, Târguri şi Oboare, în urma unui concurs controversat despre care ziarul nostru v-a informat anul trecut. Vă reamintim doar că Păunescu, absolvent de Psihologie, a fost singurul candidat, iar prin oraş se vorbea că va fi şeful SPPTO înainte de a fi anunţat concursul.
Emanoil Lică a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei la Universitatea „Titu Maiorescu”. Lică şi Păunescu sunt rude, primul fiind nepotul şefului SPPTO. În calitatea sa de consilier Emanoil Lică va vota bugetul local, inclusiv bugetul instituţiei pe care o conduce unchiul său.