Necropola regală va fi gata peste doi ani

“Construcţia a ajuns până la nivelul cornişei, iar în prezent se lucrează la abside. După finalizarea absidelor, se va începe ridicarea turlei principale”, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Nicolae Dinică, eclesiarh al catedralei arhiepiscopale, despre stadiul lucrărilor la necropola regală.  Lucrările ar urma să se finalizeze în anul 2015, cu excepţia picturii interioare şi a unor finisaje.  Principele Radu, Principele Nicolae şi sora acestuia, Elisabeta au vizitat şantierul noii catedrale pe 10 mai, cu ocazia împlinirii a patru ani de la punerea pietrei de temelie. Reprezentanţii Casei Regale a României au fost însoţiţi de arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înalt Prea Sfinţitul Calinic.  Amplasată la intrarea în incinta Mănăstirii Curtea de Argeş, noua catedrală nu va depăşi ca dimensiuni vechea ctitorie a domnitorului Neagoe Basarab, a cărei edificare este atribuită legendarului meşter Manole.
Banii pentru lucrări, daţi de Arhipeiscopie
Lăcaşul de cult, ridicat din iniţiativa Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, în parteneriat cu Casa Regală a României, va avea hramul Sfânta Muceniţă Filofteia şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. De altfel, aici va fi depusă şi racla cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, care în prezent se află într-o capelă din incinta mănăstirii. Finanţarea lucrărilor de construcţie este asigurată din bugetul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, precum şi din donaţiile făcute de credincioşi. De asemenea, Casa Regală a României a contribuit la realizarea proiectului, potrivit AGERPRES.  Noua catedrală va avea, în linii mari, arhitectura Bisericii Domneşti de la Curtea de Argeş, ctitorită de domnitorul Basarab I la mijlocul secolului al XIV-lea.
Regii şi arhiepiscopii, laolaltă
Conform proiectului, în incintă va exista un loc special amenajat, unde vor fi locurile de veci pentru membrii Casei Regale a României şi arhiepiscopii Argeşului şi Muscelului. Tot aici vor fi depuse şi rămăşiţele pământeşti ale regelui Carol al II-lea, care în prezent se află într-o capelă din incinta mănăstirii.  Piatra de temelie a fost pusă pe 10 mai 2009, în prezenţa Principesei Moştenitoare Margareta şi a Principelui Radu.  “După 20 de ani de la sacrificiul românesc din decembrie 1989 şi la 60 de ani de aşteptare a Regelui Mihai, fondarea acestei noi catedrale episcopale şi regale va reprezenta pentru România un moment de întoarcere către ea însăşi, de întoarcere la demnitate, la mândrie, la împletirea armonioasă între democraţie şi libertăţi şi continuitatea românească atât de greu încercată în ultimele decenii”, a spus atunci Principele Radu, cel care a transmis mesajul Casei Regale a României.  La ceremonie a fost prezent şi arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înalt Prea Sfinţitul Calinic.  “Astăzi se împlineşte gândul nostru şi al Majestăţii Sale Regele Mihai I de a se ctitori la Curtea de Argeş viitoarea catedrală episcopală şi regală. Aşa se va împlini tradiţia istorică a legăturilor dintre Biserica Ortodoxă Română şi Casa Regală a României”, a spus ÎPS Calinic în discursul ţinut după punerea pietrei de temelie.  În vechea catedrală arhiepiscopală de la Curtea de Argeş, ctitorită de Neagoe Basarab la începutul secolului al XVI-lea şi refăcută la sfârşitul secolului al XIX-lea, sunt înmormântaţi primii doi regi ai României, Carol I şi Ferdinand. În anul 2003, la Curtea de Argeş au fost aduse şi rămăşiţele pământeşti ale regelui Carol al II-lea, care au fost depuse într-o capelă din curtea mănăstirii. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email