Ne trebuie străzi asfaltate sau canalizare?!

Pe 19 mai este programată marea licitaţie pentru asfaltarea celor peste 40 de străzi din Curtea de Argeş cu fonduri europene. Acţiunea în sine nu poate decât să ne bucure, asta dacă va fi şi pusă în practică. Modul în care au fost realizate caietele de sarcini pentru anterioare licitaţii mă face să am un mare semn de întrebare şi cu privire la aceasta. Să nu uităm că municipalitatea a reuşit trista performanţă ca unele licitaţii să fie anulate, iar acum sunt unii care susţin că aceeaşi soartă o să o aibă şi unele proiecte care fac parte din promovarea turistică a urbei.

În cazul fericit în care lucrurile vor merge bine, lucrările vor fi făcute pe bune de o firmă care a câştigat cinstit şi corect licitaţia, iar străzile vor fi asfaltate, rămâne o întrebare – ne trebuie în primul rând asfalt sau mai întâi ar trebui să facem canalizare?!

Existenţială întrebare mai ales pentru unii din locuitorii străzii Militari, spre exemplu. Un bătrân care avea peste 70 de ani a venit la primărie să asiste la conferinţa de lansare a proiectului acesta, cu asfaltarea străzilor. L-a chemat cineva, nici nu mai contează cine atâta vreme cei care l-au adus şi-au muşcat buzele de necaz când omul a început să vorbească. Bătrânul a întrebat dacă nu era bine ca pe străzile care vor avea asfalt din bani europeni să fie deja canalizare, întrucât după asfaltare cinci ani nimeni nu mai are voie să spargă strada, pentru niciun motiv. „Eu am 76 de ani. Nu mai trăiesc eu ca să apuc canalizarea asta, şi ca mine sunt mai toţi vecinii mei”, a spus omul la întrunirea de la primărie. O poziţie corectă, aş zice, mai ales că nu vorbea doar în numele lui, ci în cel al majorităţii locuitorilor străzii respective.

E clar că toate îmbunătăţirile care se aduc sunt în folosul cetăţenilor. Asta ar trebui să fie principala preocupare a edililor. Cetăţenii de pe Militari sau Meşteşugari spun însă că la ei pe stradă nu sunt probleme din punct de vedere al carosabilului, ci doar şanţurile le dau bătăi de cap din cauza rahatului deversat din wc-uri. Ei simt că mai utilă ar fi o canalizare, dar asta e problema lor, nu şi a administraţiei locale.

Cu siguranţă e foarte bine să avem asfalt pe toate străzile din oraş, că doar de aia ne numesc unii „municipiu”. Dar şi canalizarea face parte din acelaşi …decor. Eu cred că problema e în altă parte. Au trecut peste doi ani de la alegerile locale, perioadă în care nu s-a făcut nimic în oraş, edilii repetând la nesfârşit că proiectele europene reprezintă şansa noastră de dezvoltare. Dacă ar fi avut o strategie clară şi un plan de acţiune ar fi făcut canalizare pe unde urma să asfalteze, prin proiecte europene, ar fi schimbat conductele de apă acolo unde se fac parcări noi şi aşa mai departe. De ce nu au fost luate lucrurile logic, asta numai ei pot să ştie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email