În ziua de 21 martie 2010, în localitatea Băiculeşti, judeţul Argeş, conduceam autoturismul proprietate personală, în drum spre socrii mei (sat Topliţa, comuna Malureni, judeţul Argeş), când am intrat în contact cu doi indivizi îmbarcaţi în uniformă MAI, care preţ de cca. 60 minute aproape că m-au convins că ne aflăm în zonă crepusculara. Menţionez că în maşină mai era soţia mea, în dreapta, iar în spate un nepot de-al meu de 5 ani. Iată cum s-au derulat faptele….:
În jurul orei 11,00, când treceam prin localitatea Baiculeşti în drumul meu spre socrii, aşa cum am scris şi mai sus, am fost oprit de un personaj în uniformă de poliţist care, după ce m-a întrebat de ce mă grăbeam, m-a rugat să aştept la maşină şi a plecat cu actele pe care, încrezându-mă în aparenţa creată de uniformele purtate, i le dădusem, la solicitarea să. Nu am reuşit decât să mormăi un răspuns neclar la întrebarea „de ce te grăbeşti” pentru că am rămas stupefiat … mă deplasam cu 40 km/h!. Cum o fi ajuns la concluzia că mă grăbeam? La fel de mormăit şi de neclar a fost şi individul când, chipurile, s-a prezentat, motiv pentru care nu mă pot referi la el cu un nume. Peste exact 32 minute de la acest moment s-a întors cu actele un al doilea individ, pe care îmi este tare frică să nu-l încurc cu primul, dat fiind faptul că acesta din urmă nici de mormăit nu a mai mormăit vreun nume sau calitate. Am să încerc să va descriu mai departe cronologic faptele ce au urmat.
„Aveau costume făcute pe comandă, sau erau poliţişti ?!”
Dar până a continuă, să va mai lămuresc în legătură cu unele aspecte. Am spus „personaj în uniforma” deoarece am motive să cred că erau cu adevărat poliţişti, dar şi motive serioase să mă îndoiesc de acest lucru. Aşteptând în maşină, mă gândeam la întrebarea primului dintre ei: „de ce te grăbeşti?”, fiind convins în prima fază că este vorba de un aparat tip RADAR, montat pe traseu. Eu mergeam încet, dar cine ştie ?… Şi totuşi, dacă era vorba de aşa ceva, trebuia să îmi comunice şi mie viteză prin staţie. Din câte îmi aduceam eu aminte aşa se procedează. Acesta este primul moment în care am fost contrariat şi prima oară când m-am gândit că este posibil să-şi fi făcut costumele pe comandă. Dacă va intrebaţi de ce în momentul acela nu am sunat la 112, iată şi răspunsul: trecuseră deja 25 de minute de la momentul plecării cu actele mele. Cred că sunteţi de acord cu mine că numai unui anumit tip de personaj îi trebuie atâta timp pentru a reuşi să completeze cele 10 rânduri ale unui proces-verbal tipizat. Şi timpul încă mai curgea în favoarea acestei ipoteze… Acest joc de argumente m-a făcut să nu reacţionez până în momentul acesta în care va scriu. Am început să mă concentrez la eventuale alte motive pentru care am fost oprit, fără a putea însă identifică cu certitudine vreunul!
Cum să depăşeşti pe linie continuă pe un drum num ai cu linie intermitentă
Dar să ne oprim, să continuăm cu momentul în care s-a apropiat cel de-al doilea personaj în uniformă de poliţist. Trecuseră cele 32 de minute de care vă vorbeam, moment în care cel de-al doilea personaj m-a anunţat acum că mi s-a reţinut permisul de conducere pentru că am depăşit pe linie continuă. Surpriză! Dar oare cum poţi să depăşeşti pe linie continuă pe un drum unde este numai linie intermitentă? La această întrebare cred că numai cei doi destoinici polişisti ar putea să răspundă. Va ataşez la această scrisoare şi o schiţă care să va lămurească capacităţile de superpoliţişti mioritici ale celor doi, schiţă în care se vede clar că distanţa dintre ei şi locul săvârşirii presupusei fapte este de 650 metri. Acesta este motivul pentru care o să mă refer din acest moment cu formulă „ochi de soim” când va fi vorba de primul polţist. Este imposibil pentru un om normal să aibă o acuitate vizuală de o asemenea precizie la o distanţă de 650 metri. Menţionez că nu avea în dotare vreun binoclu, ci doar purta pe nas o pereche de ochelari de vedere, care probabil ajută, dar minuni nu cred că face. Se observă clar în imaginea următoare (fotografia fiind făcută chiar atunci când maşină celor doi era încă acolo – dacă nu se vede rugaţi-l pe „ochi de soim” să v-o arate), că numai acest Robocop poate să vadă la 650 metri dacă linia este continuă sau nu, în timp ce un om nu îşi da seamă nici măcar dacă este o maşină de poliţie sau un cuib de şoimi. Între cele două săgeţi nu există nicio porţiune de linie continuă.
Despre acuitatea vizuală a unor inşi în uniformă
Un alt aspect care mă face totuşi să mă gândesc la identitatea dubioasă a celor doi indivizi este următorul: cum ar putea 2 poliţişti autentici să-mi ridice permisul de conducere pentru depăşire pe linie continuă dacă nu este linie continuă acolo? Că să elimin orice dubiu vă precizez că eu mă deplasăm din planul apropiat spre planul îndepărtat al fotografiei. Fotografia am făcut-o chiar atunci, după ce m-am întors cei 650 m, urmărind uimit linia continuu…intermitentă dintre cele două puncte. Dar să revenim. Ajuns din nou lângă maşină celor doi, l-am întrebat pe „ochi de şoim” ce distanţă apreciază că este până la curbă. În momentul în care mi-a spus senin şi convins că sunt cel mult 250 metri mi-am dat seamă că ochelarii nu numai că nu erau de ajutor dar cu siguranţă îl încurcau foarte tare… În timp ce mă gândeam eu cum este posibil să aibă eroare de 400 metri din 650 metri şi totuşi să vadă cu o precizie de mai puţin de 1 metru în acelaşi timp, cel de al doilea aduce argumentul imbatabil cu privire la autenticitatea uniformelor, înmânându-mi spre semnare o anume „DOVADA” în cuprinsul căreia am putut recunoaşte imediat semnul distinctiv al categoriei din care face parte personajul. Iată mai jos, fragmentul relevant din documentul menţionat:
Înţelegeşţi acum de ce nu mai am cum să am nici un dubiu. Dacă se va constată că erau doar doi impostori, vor putea fi uşor depistaţi, „efectuînduse” o eliminare din cercul de suspecţi a celor care au cel puţin 4 clase şcolare.
Un poliţist „obosit”
Dacă va intrebaţi de unde am dedus că cel de-al doilea a scris „dovada”, aflaţi că am apreciat acest lucru văzând broboanele de sudoare de pe faţa acestuia, mersul greoi precum şi faţa schimonosită de un efort vizibil mai mare decât putea duce. Motiv pentru care o să mă refer la acesta cu apelativul „obositul”, evident pentru o clarificare a situaţiilor ce urmează. Ca şi cum nu ar fi fost suficient, „obositul” mi-a arătat „dovada” şi un procesverbal abia după ce martora (cea care conducea maşină pe care am depăşit-o … evident pe linie intermitenţă) plecase. Dacă este în regulă sau nu acest lucru, rămâne să stabiliţi dumneavoastră. Cert este că în momentul în care am întrebat-o pe această femeie pentru ce ne oprise poliţia, această persoană mi-a spus că am depăşit-o pe linie continuă. După ce i-am spus că nu este linie continuă pe această bucată de drum, întrebând-o dacă a văzut linie continuă şi unde, această femeie a zis: „asta este …” şi a plecat. Ţinând cont de procedurile securisto-miliţienesti ale celor doi şi de proasta calitate a „martorei” nici nu este de mirare de ce a procedat aşa. Ea a scăpat !… Nu poate fi descrisă în cuvinte frustrarea ce te cuprinde când te aperi spunând „nu este linie continuă!” iar răspunsul de la personajul în uniformă de poliţist vine cu o aroganţa specifică … „câte permise am luat eu aici …”. Deci cantitatea de astfel de inepţii susţinute împotrivă evidenţei faptice şi cutumă instaurată de „ochi de soim” fac legea! Uimitor şi inacceptabil! Ba mai mult, „obositul” mi-a spus chiar că nu ar fi o problemă să adauge printre rânduri în procesul-verbal în sensul că de fapt am depăşit în curbă …
„Credeam că poliţiştii sunt oameni buni” !
Ca urmare a celor petrecute încă mă mai gândesc dacă a fost doar vis sau cruda realitate, zona de drum din localitatea Baiculesti fiind evident scenă pe care evoluează nestingherite personaje ieşite din orice tipar de normalitate. Mi se pare inexplicabil şi de netolerat că astfel de persoane, sub umbrela unei uniforme care ar trebuie să fie garanţia respectării legii şi siguranţei oricărui cetaţean onest, îşi permit să mistifice realitatea, să manipuleze şi să încalce legea, hărţuind participanţii la trafic. Nu am ştiut că poliţiştii lucrează „la norma”, având de încheiat un anumit număr de procese-verbale indiferent dacă există fapte şi făptuitori, oricum îmi este neclar scopul: pentru stabilirea unui record, pentru câştigarea unei întreceri sau pentru acumularea unui orgoliu de stăpân al lumii? Ca o concluzie despre efectul atitudinii şi comportamentului celor doi vajnici poliţiţti, va reproduc replica nepotului meu în vârstă de cinci ani: „credeam că poliţiştii sunt oameni buni” !
Ungureanu Ion
