Vorbim din nou, din nefericire, despre o tragedie petrecută aproape de oraş, la Cicăneşti. Vorbim din nou despre urşi ucigaşi care intră în sate, în curţi şi grădini şi atacă. Din nou ne văităm că de noi, oamenii, nimeni nu are grijă, iar de animale au grijă toţi. Aţi aflat din ziarul nostru de ieri despre nenorocirea petrecută duminică, atunci când un bărbat a fost atacat de urs la mai puţin de un kilometru de casă. În ciuda celor pe care le-au scris unii, omul nu avea deloc o situaţie materială precară, şi nu a plecat după ciuperci pentru că nu avea ce să mănânce. S-a dus la un teren pe care îl are aproape de casă, şi s-a trezit cu ursul în spate, la propriu. Despre chinul teribil prin care a trecut târându-se până acasă, în condiţiile în care carnea îi era sfâşiată şi îi curgea de pe pulpe nici nu mai trebuie vorbit. Altceva ar trebui strigat în gura mare, pe toate drumurile, în toate birourile în care unii stau la căldurică, chiar şi cu salarii scăzute, dat tot de nesperat pentru un om de rând, trebuie să urlăm cât ne ţine vocea către toţi cei care sunt preocupaţi de orice altceva numai de oameni, nu.
Ne amintim cu toţii despre nenorocirea petrecută anul trecut la Corbeni, când un alt bărbat a fost mâncat de un alt urs. Aţi auzit că s-ar fi întâmplat ceva? Că cineva ar fi luat vreo măsură, că s-ar fi făcut un fel de recensământ al fiarelor sălbatice care, iată, atacă în plină zi, fără să fie provocate? Aţi aflat că urşii de pe Transfăgărăşan ar fi hrăniţi suficient astfel încât să nu mai coboare în sate? Nu aţi auzit nimic pentru că nu s-a întâmplat nimic. A trecut timpul, rănile s-au cicatrizat, oamenii, ocupaţi cu alte necazuri, au uitat, iar autorităţile au uitat imediat. Acum o altă nenorocire se petrece, şi nici acum nimeni nu face nimic, nimeni nu iese cu vreo explicaţie, cu o soluţie pentru ca astfel de atrocităţi să nu se mai repete.
Mi-e silă de tot ce se petrece. Ne-am născut prea târziu sau prea devreme, suntem parcă blestemaţi ca cei care ne conduc să fie oricum, dar nu în slujba noastră. Aleşii, directorii instituţiilor puşi de cei pe care i-am ales, funcţionarii puşi pe pile şi preocupaţi să-şi salveze scaunele mai degrabă decât să-şi facă treaba, toţi ne trădează şi niciunuia nu-i pasă că un om a murit şi un altul este aproape pentru că animalele sunt mai presus de oameni.
Ziarul nostru a făcut o petiţie anul trecut, după tragedia de la Corbeni, petiţie semnată de sute de cetăţeni, prin care ceream ca urşii să fie scoşi afară din satele argeşene. Am trimis-o pe la ministere şi pe la alte instituţii, dar nimeni nu a trimis vreun răspuns, pentru că, nu-i aşa, ce mare lucru e dacă moare un ţăran de la Argeş mâncat de urs?! Aleşii noştri, inclusiv cei locali, au alte priorităţi. Sunt mai importante licitaţiile pentru lucrări, pe care trebuie să le câştige persoanele şi firmele potrivite, sunt mai urgente discuţiile nesfârşite pe marginea unei concesiuni, sunt importante impozitele. Toate sunt mai importante decât viaţa unui om. Oricât de dur ar părea, un om mort nu votează. Din acest motiv şi din multe altele, urşii pot să ne mănânce liniştiţi în sate.
