Muniție din cele două războaie mondiale distrusă de ISU Argeș

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Argeș a desfășurat ieri, 13 noiembrie, într-un poligon amenajat în localitatea Suseni, o „activitate de distrugere a muniției găsită în județul Argeș, cu proveniență din cele două războaie mondiale”, informează instituția.

A fost a doua misiune de distrugere controlată din acest an, iar în cadrul acesteia au fost asanate proiectile, o lovitură antitanc cumulativă, o bombă aruncător exploziv, grenade, cartușe și alte elemente de muniție.

Pe timpul misiunii, un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor și intervenția medicală, la nevoie. Nu au fost incidente, iar pentru asigurarea restricționării traficului în zonă și siguranței în poligon, la fața locului, a fost prezent și un echipaj al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Dat fiind faptul că aceste elementele explozive sunt descoperite, de obicei, de către cetățeni, iar pericolul la care sunt expuși este deosebit de mare, pompierii reamintesc măsurile prin care se pot evita situațiile nedorite:
⛔ Nu atingeți aceste elemente;
⛔ Nu le loviți sau mişcați din locul în care au fost găsite;
⛔ Nu încercați să demontați componentele muniţiei sau să le depozitați în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi.

Atenție!!!
Pirotehnicienii argeșeni reamintesc cetăţenilor că aceste elemente sunt foarte periculoase. În ciuda stării acestora de degradare, munițiile rămase neexplodate pot fi încă active și manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email