Municipiul Curtea de Argeş are stemă nouă

La şedinţa ordinară a lunii august a Consiliului Local Curtea de Argeş, de săptămâna trecută, aleşii au luat la cunoştinţă cu privire la noua stemă a municipiului şi şi-au însuşit-o.

Despre problemele pe care administraţia locală le-a avut până la momentul definitivării stemei a vorbit consilierul Ştefan Dumitrache, directorul Muzeului Municipal. A fost un proces lung și greu, care a presupus multă muncă și multe eforturi. Au fost foarte multe dificultăți legate de modul de organizare al Comisiei Județene de Heraldică, cea care la un moment dat nu s-a întrunit câțiva ani. În această perioadă regulile de aprobare a stemelor s-au schimbat, devenind mult mai restrictive.

La recomandarea aceleiași comisii județene, noua stemă este construită după modelul interbelic, cu o acvilă neagră (argintie în interbelic) ținând în gheare spada în teacă, referire la scaunul de judecată pe care urbea noastră l-a avut dintotdeauna. Fondul este azur (galben pal în interbelic), așa cum au dorit domnul primar Nicolae Diaconu și Consiliul Local (în 2010) dar fiind în armonie și cu recomandarea Comisiei Naționale de Heraldică pentru Țara Românească. Scutul este timbrat cu cinci creneluri, semnul distinctiv pentru municipiu.
În acest an, după completarea Comisiei Județene de Heraldică și Sigiliografie, stema urbei noastre a fost aprobată. În luna mai, a primit și aprobarea Comisiei Naționale de Heraldică, Genealogie și Sigiliografie a Academiei Române. Ultimul pas este publicarea în Monitorul Oficial, de aceasta ocupându-se Ministerul Dezvoltării”, a explicat Ştefan Dumitrache pe contul său de facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email