Municipalitatea nu vrea să preia spitalul în orice condiţii

De la 1 iulie, Spitalul Municipal va trece în administrea Primăriei, ca urmare a punerii în practică a descentralizării din sistemul medical. Având în vedere faptul că legislaţia nu este completă, edilii locali spun că preluarea spitalului va fi o adevărată problemă. “În primul rând, sunt datoriile foarte mari ale spitalului şi până în acest moment nu există o situaţie clară a acestor datorii. Noi nu putem să preluăm datoriile altora…Fiecare trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile. În plus, legea spune că Primăria contribuie la plata utilităţilor, nu că achită toate utilităţile. Până nu vom avea certitudinea că vor fi plătite toate datoriile nu vom face nimic”, spune primarul Nicolae Diaconu.
În plus, spitalul se adresează la peste 100.000 de locuitori, iar reprezentanţii administraţie locale spun că nu este corect ca cheltuielile pentru întreţinerea spitalului să fie suportate doar de cei 33.000 de cetăţeni din Curtea de Argeş. ”Avem nevoie ca spitalul să funcţioneze, însă trebuie să lămurim sursele de finanţare. La începutul anului am prevăzut în buget trei miliarde de lei vechi pentru spitalul municipal, bani ce au fost alocaţi pentru repararea acoperişului şi nu avem de unde să suplimentăm această sumă. Legea ne obligă să preluăm spitalul, aşa că nu putem să refuzăm însă nu este exclus să amânăm preluarea dacă nu vom reuşi să clarificăm toate aspectele”, a mai spus primarul Nicolae Diaconu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email