Mărturia şocantă a unei argeşence – Forţată să se prostitueze în Elveţia

Sute de fete au aceeaşi soartă, an de an, iar numărul lor este în continuă creştere, conform statisticilor. Numai anul trecut au fost identificate peste o mie de victime, iar 300 dintre ele nici măcar nu împliniseră 18 ani, conform cotidianului România Liberă. Poliţiştii din cadrul Institutului de Criminalistică au întocmit profilul victimei traficului de carne vie.
Cele mai vulnerabile sunt persoanele provenite din mediul rural, cu un nivel scăzut de educaţie şi din familii dezorganizate. Au vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani. Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a întocmit şi un top al judeţelor unde au fost identificate cele mai multe victime. Pe primul loc sunt judeţele Ilfov, Argeş, Iaşi, Timiş şi Mureş, cu peste 50 de victime, doar anul trecut, potrivit site-ului ziarului citat.
O poveste de coşmar
Multe fete din zona Curtea de Argeş au plecat pentru o viaţă mai bună din comuna lor sau din oraşul lor. Una dintre fetele care a căzut pradă unei reţele de prostituţie dar care a reuşit să scape a fost de acord să ne povestească ceva din terifianta experienţă.
La sfârşitul anilor 90, zilnic plecau din Piteşti şi din Curtea de Argeş autocare pline cu fete care abia terminaseră liceul sau chiar o şcoală profesională şi care credeau că dacă merg să „danseze” în Japonia viaţa lor se va schimba şi vor scăpa de sărăcie şi de viaţa plină de necazuri pe care o aveau. Unele şi-au văzut visul cu ochii, au câştigat bani mulţi şi au realizat ceva cu ei. Altele, mai puţin norocoase, s-au întors acasă bolnave şi scârbite de tot ceea ce au văzut ori au făcut prin alte ţări. Mihaela a avut noroc. Fata a fost plecată de trei ori în Japonia, apoi în Elveţia, dar în ţara Cantoanelor a crezut că va muri. „Mă gândeam că nimeni nu va şti de mine, că voi fi îngropată în vreun loc de care să nu ştie nimeni şi nu voi avea parte de o lumânare”, ne-a povestit, bătrâneşte, femeia.
Şcoala care nu i-a folosit la nimic
Câteva colege de liceu, mai mari, au abandonat şcoala şi au plecat în Japonia, la vremea aceea ţinta preferată de tinerele argeşence. „Au vorbit cu cineva, acea persoană le-a pus să se vopsească blonde, neapărat, au făcut la Bucureşti mai multe poze şi apoi au aşteptata să vadă dacă au fost alese. Trei au plecat aşa în Japonia, cu contracte pe şase luni. M-am ambiţionat şi am plecat şi au, urmând acelaşi traseu –vopsit, poze, haine mai de Doamne ajută….”, îşi aminteşte Mihaela.
Are peste 30 de ani, e în continuare blondă, bine îmbrăcată şi cu multe bijuterii. Refuză orice poză, şi nici nu putem să copiem una din sutele de poze pe care le are în costume de gheişă.
Dansând printre pantofi
Femeia are multe de povestit despre locurile pe care le-a văzut şi despre oamenii pe care i-a cunoscut. „Am coborât din avion în Japonia într-o altă lume. Nu mai zburasem niciodată, ce spun eu, nu fusesem niciodată la Bucureşti, şi am plecat la capătul lumii. Nu am fost singură, ci cu Ionela, o colegă de şcoală. Asta a fost bine, că mai vorbeam una cu alta, ne mai aduceam aminte de ce am lăsat acasă. Ne-am dus la un restaurant şi am dansat acolo”.
„Când intră în bar, japonezii se descalţă, ceilalţi, nu. Uneori mai şi miroase…Nu ai voie să ai altă faţă decât una zâmbitoare. Ei sunt foarte politicoşi, iar politeţea este cea mai importantă calitate pe cate trebuie să o ai”, spune tânăra. Ne povesteşte pe scurt despre băuturile pe care trebuia să le bea ca să facă vânzare barului respectiv şi despre şiretlicurile la care apela ca să nu ajungă o alcoolică. „La un moment dat am venit acasă şi mi-am dat seama înainte de a pleca din Japonia că nu mă mai pot întoarce acolo. Nu mai aveam contract de muncă, parcă nu mai era cum fusese. Era clar că trebuie să mă duc în altă parte. M-am gândit că e mai bine în Europa, măcar e mai aproape, când am bani de avion pot să vin până acasă mai uşor”. Aşa a decis să schimbe viaţa, sau măcar locul de muncă.
Din Asia în Europa
Mihaela a venit acasă, a stat câteva luni, apoi a început să se intereseze de alte locuri. Nu ar recunoaşte sub nici un motiv ce a făcut ea pe unde a făcut, şi spune că a „dansat”, mai bine, pe bani mai mulţi, sau mai rău, pe mai puţini.
„La un moment dat am dat de unul pe care îl cunoştea o fostă colegă de liceu care era prin Italia la muncă. Ea mi-a povestit că atunci când nu mai putea să strângă degetele de atâta spălat vase a decis să-şi schimbe meseria. Era frumuşică şi a zis să încerce şi altceva, că altfel îi cad mâinile de la atâta spălat. Prin alţi prieteni l-a cunoscut pe acesta de care vă spun. El ducea cu maşina fete în afară. Nu ştiam unde le duce, dar el zicea că le găseşte şi de lucru acolo, şi nu la spălat vase. Am vorbit cu fata aia să mergem amândouă, că e mai bine dacă eşti cu cineva. Am plecat într-o joi seara, îmi aduc aminte ca ieri. I-am dat două sute de euro dar eram numai noi două cu el. Am mers ca vântul prin ţară, am trecut în Ungaria, în Austria, Germania, opream pe la Autogriluri pe autostradă ca să mâncăm, dormeam în maşină. Ne grăbeam ca să ajungem că ne spusese el că de luni trebuie să mergem la muncă, într-un bar, să dansăm”. Povestea e din ce în ce mai tristă, dar cu cât creşte dramatismul cu atât devine Mihaela mai evazivă. „Ce mai, am ajuns în Elveţia, el ne găsise o cameră. Ne-a lăsat să ne odihnim, şi a plecat în oraş. Peste câteva ore, nu ştiu câte, că eram buimăcite de somn, au intrat peste noi, deşi uşa era încuiată, trei inşi….”. Mai departe nu mai spune nimic. Peste câteva minute se reculege şi termină conversaţia brusc. „Am fugit din camera aia după o zi, cea mai grea zi din viaţa mea. Am fugit pur şi simplu unde am văzut cu ochii. Peste o săptămână spălam vase cu fosta mea colegă la restaurantul din care plecase. Ni se părea că la spălat de vase e fericirea. De dansat, nu am mai dansat niciodată de atunci”. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email