Mort de beat, a plecat cu maşina la plimbare pe străzile din municipiu

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Curtea de Argeş va da socoteală în faţa judecătorilor pentru faptul că a condus mort de beat maşina pe drumurile publice, punând în pericol atât în viaţă lui cât şi pe cea a altor oameni. În urmă cu câteva luni, Valentin O., deşi se afla într-o stare avansată de ebrietate, s-a urcat la volanul unei maşini şi a plecat la o plimbare pe străzile municipiului. În timp ce se deplasa pe strada Valea Doamnei, poliţiştii care supravegheau traficul l-au oprit pe conducătorul auto. Oamenii legii i-au cerut actele la control, ocazie cu care au sesizat că acesta mirosea puternic a alcool. Mai mult, poliţiştii l-au testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Astfel, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Curtea de Argeş, pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei. Rezultatul analizelor a indicat o alcoolemie de 2,00 grame la mie. În urma cercetărilor efectuate, Valentin O. a fost trimis în judecată de procurorii argeşeni, după ce a fost prins conducând un autoturism pe drumurile publice având o alcoolemie în sânge peste limita legală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email