Mort de beat a intrat cu maşina în gard

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Ungheni, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş pentru că a condus un autoturism pe drumurile publice aflându-se în stare de ebrietate. Cu ceva timp în urmă Daniel O. a consumat câteva pahare de băutură, după care s-a urcat la volanul autoturismului său marca Dacia, împreună cu pasagerul Florian V. şi a plecat la plimbare pe drumurile din comuna Corbi. Bărbatul dorea să ajungă la domiciliul său din comuna Domneşti. Însă, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, şoferul a efectuat o manevră greşită, a pierdut controlul volanului, a derapat, şi a intrat cu maşina în stâlpul de susţinere ale unei porţi aflate pe marginea străzii. Imediat la faţa locului a ajuns un echipaj al poliţiei rutiere, care au sesizat că bărbatul mirosea puternic a alcool. Mai mult, poliţiştii l-au testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentraţie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Astfel, bărbatul a fost condus la Spitalul „Dr. Teja Papahagi” pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei Rezultatul analizelor a indicat o alcoolemie de 1,3 grame la mie. Pasagerul aflat în maşină în momentul impactului a suferit leziuni traumatice care au necesitat aproximativ 55 de zile de îngrijiri medicale. Acesta a declarat însă că nu va depune plângere împotriva şoferului.  Astfel, Ovidiu O. s-a ales  cu un frumos dosar penal şi va da socoteală în faţa judecătorilor pentru faptul că a condus beat o maşină pe drumurile publice, punând în pericol atât viaţa lui cât şi a altor oameni. De asemenea, şoferul va suporta şi cheltuielile judiciare în valoare de 500 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email