Monument istoric lăsat în paragină de 8 ani

Arhiepiscopia a pierdut procesul prin care revendica  Liceul Agricol

Din 2013 seminariştii învaţă la Liceul „Mihai I”, iar fostul sediu se dărâmă încet dar sigur

Singura licitaţie pentru reabilitare a avut loc în 2015, nefinalizată însă

Clădirea de lângă Necropola Regală, împărţită frăţeşte până în 2013 de Liceul Agricol şi Seminarul Teologic, este monument istoric. Din acel an seminariştii s-au mutat la Liceul Forestier iar clădirea, aflată în avansată stare de degradare, a fost închisă. În 2015 a avut loc o licitaţie pentru reabilitare, cel clasat pe poziţia 13 a contestat rezultatul licitaţiei, iar lucrurile s-au blocat. În 2016, Arhiepiscopia a revendicat imobilul, iar procesul s-a încheiat de curând, cu pierderea lui de către Arhiepiscopie. Povestea ultimilor opt ani este aproape de neimaginat – elevi puşi în pericol, mutaţi provizoriu de opt ani, un proces lung şi un dezinteres total din partea autorităţilor locale.

În 2013, Victor Ponta, prim ministru pe atunci, anunţa că  Seminarul Teologic din Curtea de Argeş  este obiectul unei cereri de retrocedare făcute de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Procesul s-a terminat la începutul acestui an, iar Arhiepiscopia l-a pierdut, dar a făcut apel, iar primul termen este pe 5 mai la Curtea de Apel Piteşti.

Tribunalul Argeş s-a pronunţat în procesul intentat de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului – cu sediul procesual  ales la S.C.A. Dobre & Asociaţii. Obiectul procesului este revendicarea imobiliară a clădirii menţionate mai sus, iar cei împotriva cărora a fost intentat procesul sunt Grupul Şcolar Agricol „Constantin Dobrescu Argeş” – reprezentat  de directorul de la acea vreme, Corina Voicilă, Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice -la AJFP Argeş şi Consiliul Local al municicpiului Curtea de Argeş.

Tribunalul Argeş a respins cererea, iar solutia pe scurt este următoarea – „Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. Respinge cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Arhiepiscopia Argesului şi Muscelului în contradictoriu cu pârâţii Grupul Şcolar Agricol „Constantin Dobrescu Argeş” – reprezentată de director VOICILĂ CORINA ALINA şi Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeş, ca neîntemeiată. Respinge cererea pârâtului Grupul Şcolar Agricol „Constantin Dobrescu Argeş” de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiată”.

Între timp, clădirea monument istoric stă să se dărâme

Cădirea în care învaţau 125 de seminarişti în 2012 a fost construită în 1880, iar de atunci s-au făcut puţine reparaţii ori modernizări de către administraţia publică locală. Sunt clase care au 20 de metri pătraţi suprafaţă, şi care nu respectă nicio normă de igienă sau de altceva. Copiii stăteau înghesuiţi, iar profesorii într-un colţ, lângă tablă. Clădirea este crăpată, ca să nu mai vorbim de infiltraţii, şi e în pericol să se prăbuşească în fiecare zi. La şedinţe, părinţii întreabau de ce e aşa, şi cum pot să înveţe copiii lor în condiţiile astea, dar răspunsurile erau aşteptate de la autorităţile locale. Când era folosit, imobilul era împărţit între Seminarul Teologic şi Grupul Şcolar Agricol. Dacă în partea de şcoală laică s-au făcut modernizări, la Seminar lucrurile au rămas aproape ca la 1880.

Delimitarea între spaţiul Grupului Şcolar Agricol şi cel al Semiarului e şocantă. Un grilaj de fier duce spre podul transformat de seminarişti în trei clase. Când seminariştii încă mai învăţau acolo, în urmă cu opt ani, tavanele erau negre de la ploi, pereţii, scorojiţi, fără culoare, iar scara  tocită. În pod sunt trei clase şi se trece dintr-una  în alta pe un parchet care se mişca ameninţător ori de câte ori trecea vreo maşină pe stradă, ferestrele sunt mici, iar aerul, irespirabil. Între etaje nu s-a făcut niciun fel de consolidare, sunt doar grinzile de lemn vechi, care pot ceda.

Inspecţia în construcţii şi ISU au sesizat că sunt probleme

Toate aceste probleme au fost constatate de numeroasele controale care au fost făcute de ISU, de inspecţia în construcţii şi alte asemenea instituţii. „Clădirea prezintă fisuri în zona faţadelor nord-vestică şi sud-vestică, fisuri pătrunse cu plecare din zona fundaţiilor, în zona parterului şi cuprind zone la etaj (parapetul ferestrelor şi buiandrului).

La exterior, pe faţada nordică, sunt zone de tencuială desprinsă, streaşina prezintă zone cu elemente din lemn putrede şi zone desprinse. Astfel au fost afectate elementele decorative (stucaturi) din jurul ferestrelor, zone mari fiind fisurate şi în pericol de a se desprinde (în porţiuni mari, la etajul faţadei principale sudice.) La exterior, atât la parter cât şi la etaj în porţiunea sud-vestică şi nord-vestică a clădirii se observă fisuri pe verticala încăperilor (claselor) în zonele colţurilor şi în dreptul ferestrelor. Tavanele executate din tencuieli pe plasă cu stuf sunt fisurate, crăpăturile permiţând desprinderi şi punând în pericol activitatea şcolii (există posibilitatea accidentării elevilor şi a profesorilor). Podul clădirii în care sunt desfăşurate activităţi de învăţământ prezintă un real pericol datorită structurii din lemn care este degradată: elemente demontate putrede care pot duce la accidente grave”, sunt doar câteva dintre concluziile la care au ajuns reprezentanţii Inspectoratului de Stat în construcţii în 2009, iar de atunci problemele s-au agravat.

Acum şi scările s-au dărâmat aproape, uşa e zăvorâră, iar în interior probabil că au căzut pereţii.

 

Din 2013, seminariştii învaţă la Liceul Forestier

 

Din 2013, când toată lume a ajuns la concluzia că seminariştii sunt în pericol în fiecare zi în care merg la şcoală acolo s-a decis ca ei să se mute la Grupul Şcolar Forestier, denumirea de atunci a Liceului Tehnologic „Regele Mihai I”. Au trecut opt ani chiar şi de la acea mutare, dar la fostul lor sediu nu s-a lucrat nimic.

De la conducerea Liceului Agricol am aflat că o licitaţie a avut loc în 2015, dar, după anunţarea câştigătorului, ofertantul care s-a clasat pe lorul 13 a făcut contestaţie, iar Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a emis o decizie pe 29 decembrie 2015.

Licitaţia a fost organizată de Primărie, iar finanţarea lucrărilor de reabilitare urma să fie făcută din fonduri europene. Contractul pentru „Lucrări de consolidare şi reabilitare Grup Şcolar Agricol „Constantin Dobrescu” avea o valoare estimată de 5,249,452 de lei, potrivit licitatiapublica.ro iar banii veneau prin Programul Operaţional Regional – POR. După ce rezultatul a fpst contestat nu s-a mai întâmplat nimic.

Nimeni nu a mai intrat în clădire de mult timp, s-au mai spart geamuri, pereţii s-au stricat, asta se vede uşor la exterior, iar înăuntru, Dumnezeu cu mila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email