Ieri după-amiază, guvernul Boc 2 a căzut, după ce Parlamentul a votat moţiunea de cenzură. I-am rugat pe liderii politici locali şi nu numai să comenteze evenimentul.
Deputatul PSD Mircea Drăghici: „Şah la rege, bufonul a căzut!”
Moţiunea de cenzură pentru căderea Guvernului Boc second-hand a avut succes, fiind votată de 254 de parlamentari, în vreme ce numai 176 au ţinut cu actuala formulă guvernamentală.
Deputatul PSD Mircea Drăghici a declarat că Executivul României trebuie să revină la ordinea constituţională şi la interesele naţionale: „Astăzi s-a scris istorie în Parlamentul României, fiind prima dată după 1989 când un guvern a picat printr-o moţiune! Oamenii lui Boc s-au dovedit rupţi de realitate şi total iresponsabili. În acest moment, interesele României sunt combaterea crizei economice şi organizarea de alegeri transparente şi corecte. Actualul Guvern nu este capabil să facă niciunul dintre aceste lucruri. Guvernul Boc 2 este neconstituţional, nelegitim şi abuziv. Singurul obiectiv al acestui Guvern este să fraudeze alegerile în favoarea lui Traian Băsescu”.
Parlamentarul social-democrat a adăugat că o astfel de echipă guvernamentală nu este capabilă să administreze România şi să scoată ţara din criză: „Vrem un nou guvern care să asigure alegeri corecte şi transparente. Cea mai bună variantă este un Guvern de tehnocraţi. Un nou executiv trebuie să fie susţinut de toate partidele din opoziţie, care poate asigura o administrare corectă a instituţiilor statului şi va risipi orice dubii cu privire la corectitudinea alegerilor. Mai mult decât culoarea politică a acestuia, contează capacitatea şi garanţia unor alegeri prezidenţiale corecte. În plus, Parlamentul începe să-şi recapete din demnitatea şi importanţa trecută în derizoriu de guvernul Boc-Băsescu”.
Preşedintele PDL Argeş, deputatul Cristian Boureanu: „Am deranjat cuibul de viespi”
„Este pentru prima dată când un guvern a atacat frontal privilegiile parlamentarilor, pensiile parlamentarilor şi salariile excesive ale celor privilegiaţi din sistemul de stat.
Guvernul Emil Boc a deranjat cuibul de viespi şi aceasta este reacţia coaliţiei 322 PSD-PNL-UDMR. Guvernul merge mai departe şi îşi va face datoria, conform Constituţiei, până la trecerea prin Parlament a noului premier”.
Primarul: „Este un avertisment”
În opinia preşedintelui PSD Curtea de Argeş, Nicolae Diaconu, rezultatul votului reprezintă un adevărat avertisment pentru alegerile de luna viitoare. „Era oarecum previzibil să se ajungă aici. Rezultatul votului este, de fapt, un avertisment pentru alegerile prezidenţiale. Probabil acum va urma o perioadă de linişte”, a declarat primarul Nicolae Diaconu.
Viceprimarul: „Boc suferă de paranoia”
Preşedintele PNL Curtea de Argeş, viceprimarul Costinel Vasilescu, se declară încrezător în rezultatul acestui vot. „Nu pot să mă bucur, dacă mă gândesc la situaţia în care se află acum România. În schimb sunt fericit pentru că am aflat de boala de care suferă Boc: paranoia. Spun asta după ce abia l-am văzut la televizor şi spunea că rezultatul votului e o onoare pentru el. Bănuiesc că boala asta a pornit de când a căzut în cap, la emisiunea lui Andrei Gheorghe. Acum sunt încrezător şi sper să vină vremuri mai bune”, a spus viceprimarul.
Gheorghe Alecsei: „Am pierdut o luptă, nu un război”
Gheorghe Alecsei, preşedintele PDL Curtea de Argeş, spune că rezultatul votului era unul destul de previzibil. “Probabil aşa trebuia să se întâmple, atunci când apare o nouă formaţiune politică ce vrea să facă lucruri bune şi concrete. Ce aş mai putea să spun…După un dezastru care a durat 19 ani, va fi greu să schimbe cineva ceva. Înseamnă că Guvernul a avut greutate. Am pierdut o luptă, nu un război”, crede Gheorghe Alecsei.