Modernizarea primului etaj al Policlinicii, aproape de final

După ce policlinica din Curtea de Argeş a intrat la finalul anului trecut într-un amplu proces de modernizare, o parte din cabinetele medicale aflate în unitatea medicală au fost mutate provizoriu în alte spaţii din incinta Spitalului Municipal. Însă, pentru că primul etaj al ambulatoriului a fost reabilitat aproape complet, în scurt timp cabinetele medicale vor reveni în vechile locaţii. Mai mult decât atât, cadrele medicale, dar şi pacienţii, vor beneficia de condiţii excelente, cabinetele fiind dotate cu aparatură modernă, de ultimă generaţie, dar şi cu mobilier specific nou. „În maxim două săptămâni de zile sperăm să se finalizeze lucrările la primul etaj al policlinicii, iar apoi cabinetele vor fi mutate din incinta Spitalului Municipal în vechile locaţii. Lucrările au fost realizate aproape în totalitate, însă mai sunt câteva mici retuşuri de făcut, iar apoi urmează igienizarea, după care la final va fi adusă şi aparatura. Muncitorii vor continua apoi să lucreze la celelalte nivele ale ambulatoriului”, a declarat dr. Ionela Dăneţ, manager Spitalul Municipal.

 

Reabilitarea ambulatoriului se realizează cu fonduri europene, iar rezultatele directe care se aşteaptă în urma implementării proiectului constau în modernizarea unui număr de 19 cabinete; 1.766,68 mp suprafaţă construită modernizată, 101 echipamente medicale, 119 produse de mobilier specific serviciilor de sănătate, 40 de aparate de aer condiţionat în cabinete şi săli de tratament, 1 sistem de detecţie şi semnalizare incendiu şi 4 panouri şi plăci permanente de vizibilitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email