Cu toţii ştim ce semnificaţie are noaptea care a trecut. A fost seara lui Moş Nicolae, cea mai aşteptată seară din an de către copiii din întreaga lume. Ei au primit dulciuri şi cadouri în funcţie de cât de cuminţi au fost. Moş Nicolae a venit noaptea trecută pe la geamuri, a văzut copiii cuminţi care dormeau şi le-a lăsat în ghetuţe dulciuri şi jucării. Însă, tot moşul este cel care i-a pedepsit pe copiii neascultători, cărora le-a lăsat câte o nuieluşă. În această dimineaţă prichindeii s-au trezit şi s-au dus repede să vadă ce au primit în acest an de la Moş Nicolae. Mirosul dulciurilor şi al portocalelor care anunţă începutul iernii i-a îndreptat pe copii spre ghetuţe. Unii erau puţin supăraţi, pentru că nici în acest an nu l-au văzut pe Moş Nicoale.
„Eu am avut ghetuţele curate pentru că ştiam că vine Moşul”
Prichindeii de la Grădiniţa cu program normal nr. 4 s-au pregătit şi în acest aşa cum se cuvine pentru a-l primi pe Moş Nicolae. „Eu am avut ghetuţele curate pentru că ştiam că vine Moşul. Nu le-am curăţat doar eu. M-au ajutat mami şi tati. Am primit multe dulciuri şi un joc frumos”, spune Albert. Micuţii ştiau şi câteva lucruri din legenda Moşului. „Eu ştiu că Moş Nicolae a fost un om bun, care împărţea daruri şi făcea fapte bune. Apoi s-a transformat într-un spirit, pe care noi nu îl putem vedea şi care aduce cadouri în fiecare an. La copiii care au fost răi nu le aduce nimic, doar un băţ”, spune Raluca. Copiii ne-au spus că îşi doresc foarte tare să îl vadă pe Moş Nicolae, dar de cele mai multe ori aţipesc şi nu reuşesc. „Nu ştiu cum arată. Cred că l-am văzut o dată la desene animate. Nu seamănă cu Moş Crăciun. Eu stau la pândă să îl văd, dar cred că face o vrajă şi de adoarme, lasă cadourile şi apoi pleacă”, spune Nicolae, un prichindel care are şase anişori.
„Nu l-am văzut pe Moşul”
Copiii spun că şi-au curăţat ghetuţele şi cizmuliţele, pentru ca moşul să le lase mai multe cadouri. „M-au ajutat părinţii să curăţ ghetuţele. Dacă erau murdare, nu-mi lăsa nimic. Eu am lăsat şi mâncare pentru Moş Nicolae şi ajutoarele sale. Moşul niciodată nu vine singur că nu poate să care cadourile”, spune Cătălina. Un alt copil, Nicolae, a primit de la Moşul un set de jucării, pe care şi-l dorea foarte mult. „Nu l-am văzut pe Moşul, dar m-am bucurat că am primit ceea ce mi-am dorit. Eu vreau să îl văd şi să îi spun o poezie. I-am spus în scrisoare ce vreau”, spune băieţelul.
O fetiţă a primit în schimb o trusă de doctoriţă. „Eu când o să fiu mare vreau să mă fac doctoriţă. Cu trusa pe care am primit-o o să am grijă de păpuşile mele, atunci când sunt bolnave”, spune micuţa. Raluca a primit în schimb păpuşa preferată dintr-o reclamă pe care a văzut-o la televizor. „Mi-a plăcut mult şi îmi doream să am şi eu una acasă”, spune fetiţa. Şi în acest copiii au primit tot ceea ce şi-au dorit de la Moş Nicolae. Prichindeii au găsit pe ghetuţe maşini, păpuşi, pistoale de jucărie, truse de medic şi dulciuri. Copiii aşteaptă acum anul viitor cu speranţa că vor avea mai mult noroc şi îl vor vedea pe Moş Nicolae.