Mănăstirea, amendată cu 350 de milioane

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, sau cel puţin unii dintre ei, fac tot felul de lucruri trăznite. Pentru unele sunt chemaţi să dea cu subsemnatul pe la diverse organe de cercetare ale statului, pentru altele se trezesc cu plângeri penale făcute pe numele lor. Un dintre cele mai mediatizate persoane din structura Arhiepiscopiei este fostul consilier pe probleme de construcţii şi patrimoniu, părintele Caliopie. Presa, chiar şi cea pe care o „cultivă” reprezentanţii Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, asta ca să nu folosim alt termen, a scris în repetate rânduri despre părintele Caliopie şi despre isprăvile sale, unele dintre ele sancţionate de Înalt Prea Sfinţitul Calinic. Dacă ÎPS l-a mustrat cumva şi pentru plângerea penală cu care s-a procopsit Cristian Ichim, numele părintelui, nu ştim.
Exploatare fără acte
„Direcţia Apelor Olt a atribuit un perimetru de exploatare de 200 mc agregate minerale domnului Ichim Cristian, pârâul Topolog, în dreptul Casei Parohiale şi a Căminului Cultural Bârseşti. Domnului Ichim Cristian, reprezentant al Mănăstirii Curtea de Argeş, i-a fost întocmită plângere penală pentru exploatare de agregate minerale fără acte de reglementare în domeniul gospodăririi apelor, pe pârâul Topolog, inclusiv în punctul Ferma, comuna Tigveni, judeţul Argeş”, se arată într-o informare a Administraţiei Bazinale de Apă Olt. Un cetăţean a sesizat Administraţia în legătură cu „exploatarea ilegală de agregate minerale”, iar instituţia a dispus întrunirea unei comisii care să studieze aspectele semnalate.
Uite digul, nu e digul!
Reprezentanţi ai Biroului Inspecţiei Teritoriale a Apelor şi ai Sistemului de Gospodărire  a Apelor Vâlcea, în prezenţa lui Cristian Orobeti, reprezentantul Mănăstirii Curtea de Argeş şi al unui reprezentant al Primăriei Tigveni, au făcut la faţa locului un proces verbal prin care Mănăstirea era obligată să construiască o „lucrare de regularizare” a pârâului, care consta în umplerea unei gropi apărute din cauza exploatării „ilegale”. Mănăstirea nu a făcut regularizarea, iar Cristian Orobeti a primit un „avertisment”. Ulterior, acesta a spus că nu a putut face lucrarea din cauza ploilor, şi s-a dat un nou termen de execuţie.
În sfârşit, reprezentanţii Apelor din Olt au venit la Mănăstire ca să clarifice situaţia, numai că nu au avut cu cine vorbi, Orobeti refuzând invitaţia de participare şi ulterior primirea corespondenţei.
Ghiciţi cine plăteşte pentru toate acestea? Mănăstirea, fireşte, care a fost amendată cu 35000 de lei pentru faptul că nu a regularizat pârâul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email