În cadrul conferinţei de presă susţinute la Curtea de Argeş, senatorul liberal Mircea Diaconu a spus că, în opinia sa, Palatul Parlamentului ar trebui închiriat pentru nunţi şi botezuri, iar parlamentarii ar trebui să fie mutaţi într-un alt imobil. “Senatorii şi deputaţi să se mute într-un alt sediu, mai mic. Cea mai potrivită alegere ar fi vechiul Senat al României, cu tot ce înseamnă acesta – clădire, memorie şi comportament, dând un astfel de semnal naţiei noastre, de efort, de înţelepciune şi onorabilitate. Vechiul Senat este o clădire divină şi are o semnificaţie aparte”, crede Mircea Diaconu. În acelaşi timp, Palatul Parlamentului ar trebui închiriat pentru nunţi şi botezuri. “În acest fel, s-ar economisi sume uriaşe care înseamnă încălzire, iluminat, iar în Palatul Parlamentului s-ar putea face chefuri, nunţi sau botezuri şi s-ar putea câştiga bani foarte mulţi”, a apreciat senatorul Mircea Diaconu.