Mircea Diaconu reeditează turul României dar nu mai trece prin Curtea de Argeş

În cadrul Turului României – Ediția 2017, europarlamentarul Mircea Diaconu va ajunge în Câmpulung Muscel, pentru a se întâlni cu prietenii și susținătorii săi, precum și cu reprezentanți ai autorităților locale, prilej cu care va discuta, la o cafea, pe diverse teme de actualitate aflate în atenția Parlamentului European și va oferi răspunsuri la întrebări și preocupări ale participanților, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Prima ediție a ocolului României a avut loc în primăvara anului 2014, când Mircea Diaconu a parcurs aproape 5.400 km, timp de 22 de zile, pentru a se întâlni cu simpatizanții și susținătorii săi care au semnat pentru a-și depune candidatura la alegerile europarlamentare. La începutul lunii mai 2014, Mircea Diaconu pornea în călătoria sa prin ţară de la Curtea de Argeş, după o conferinţă de presă în care a anunţat „campania de 22 de zile”.

„Voi fi singur cu ARO. Am fost la Câmpulung şi i-am făcut revizia, sper să mă ţină, pentru că voi face cam 5000 de kilometri prin toată ţara, şi mă voi întâlni cu cei care au semnat pentru candidatura mea pentru Parlamentul European ca să le mulţumesc”, declara Mircea Diaconu la conferinţa de presă din 2014.

În Parlamentul European Mircea Diaconu îndeplinește funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Educație (CULT), funcție în care a fost reales în ianuarie 2017, fiind propus din nou, ca independent, din partea grupului ALDE din Parlamentul European, al cărui membru este de la începutul mandatului de europarlamentar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email