MIRCEA CEL BĂTRÂN, UNUL DINTRE CEI MAI DE SEAMĂ VOIEVOZI DIN ISTORIA ROMÂNILOR

Încă de la începuturi şi în decursul secolelor de existenţă, ţările române au fost cotropite de oştile adversarilor statali în scopul cuceririi propriilor teritorii şi secătuirii resurselor disponibile. În acele vremuri  fiecare entitate statală românească a avut bravii ei voievozi, care au obţinut victorii strălucite împotriva cotropitorilor, cu care se mândreşte astăzi neamul românesc.

Unul dintre cei mai străluciţi urmaşi ai neamului Basarabilor, cu calităţi admirabile ca voievod valah, în vremuri tulburi pentru ţară, este Mircea cel Bătrân, venerat în mod deosebit de către românii de pretutindeni, alături de Ştefan cel Mare şi Sfânt, Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul.

Potrivit însemnărilor şi vestigiilor istorice, Mircea I, denumit postum, cel Bătrân, (n.1355, d. 31. ianuarie 1418) a fost fiul lui Radu I., din dinastia Basarabilor, domn al Ţării Româneşti între anii 1377-1383, şi al doamnei Calinichia (Ana-Calina), a doua soţie a lui Radu I. şi a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei.

Enciclopedia României menţionează că, Mircea cel Bătrân a fost ,,voievod al Ţării Româneşti între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 sau mai 1395; ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418”.

În îndelungata sa domnie, de 32 de ani, Mircea I (cel Bătrân sau cel Vechi, denumit aşa pentru evitarea confuziei cu Mircea II – nepotul sau/şi ulterior, cu Mircea Ciobanul) a acţionat în spiritul politicii înaintaşilor săi, Basarabi, pentru dezvoltarea şi eficientizarea organismelor cu rol administrativ şi militar în statul muntean, toate coordonate spre apărarea independenţei acestuia.

Impresionanta domnie a lui Mircea cel Bătrân a funcţionat în condiţii vitrege, determinate de continuarea şi intensificarea expansiunii Imperiului Otoman în Balcani şi de imixtiunea repetată a regatelor Ungariei şi Poloniei în viaţa politico-socială a statelor româneşti.

Analizele istorice au evidenţiat ca Mircea este primul voievod român care s-a confruntat cu expansiunea otomană. Inteligenţa, curajul, vitejia, înţelepciunea şi credinţa sunt caracteristice personalităţii domnitorului, care au determinat ca oastea sa, condusă cu tact şi abilitate, să fie prezentă şi să acţioneze, la momentul potrivit, împotriva turcilor invadatori şi în afara teritoriului naţional, în multe zone din Balcani, ce aparţinuseră unui Bizanţ aflat în continuă decădere.

În acele stări şi condiţii conflictuale provocate de atacurile intensive ale forţelor otomane, gândirea, conştiinţa şi acţiunile marelui voievod Mircea s-au axat pe apărarea creştinătăţii răsăritene şi implicit a celei apusene, prin campaniile militare conduse şi desfăşurate cu oştenii săi în preajma Constantinopolului, la Salonic, pe teritoriile ţaratelor bulgare etc.

Marele voievod Mircea a demonstrat a fi atât în interiorul ţării sale, cât şi în aprecierea conducătorilor statelor aliate sau adversare ale timpului (Ungaria, Polonia, Imperiul Otoman, Veneţia, Moldova ş.a.), un ,,principe valah (,,principe necredincios’’, numit de turci) cu o aureolă diplomatică de o rară fineţe, dar şi un excelent strateg în proiectarea şi îndeplinirea planurilor sale administrativ-statale şi militare.

În opera sa monumentală ,,Mircea cel Bătrân’’, renumitul istoric P.P. Panaitescu, abordând importanţa personalităţii domnitorului în Europa timpului său, scria: „Mircea a purtat un titlu măreţ, înfăţişându-se ca un mare stăpânitor ortodox din răsăritul Europei, conştient şi mândru de puterea sa”.

Johannes Leunclavius, un istoric german care a trăit în secolul al XVI-lea, autorul unei istorii a Imperiului Otoman, cu descrieri deosebit de importante a Ţărilor Române în perioada secolelor XIV şi XV, îl remarcă pe voievodul valah Mircea cel Bătrân, ca fiind un ,,Principe între creştini cel mai viteaz şi cel mai ager”.

Pe plan intern marele voievod Mircea a activat comerţul şi a acordat unele privilegii pentru negustorii din Principatul Transivaniei, dar şi polonezilor. Totodată, în scopul dezvoltării economice statale dispune: crearea de manufacturi pentru mineritul aramei; realizarea mai multor emisiuni monetare; înfiinţarea mai multor târguri noi; introducerea modificărilor adecvate sistemului de organizare socială; limitarea puterii feudalilor; schimbări fundamentale în organizarea bisericii ortodoxe a statului valah.

Prof.univ.dr. Gheorghe MINCULETE

– VA URMA –

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *