MIRCEA CEL BĂTRÂN, UNUL DINTRE CEI MAI DE SEAMĂ VOIEVOZI DIN ISTORIA ROMÂNILOR (V)

Abilităţile, experiența și conduita proactivă, trăsături esențiale ale marelui voievod Mircea cel Bătrân (numit de urmașii săi și Mircea cel Mare) i-au permis acestuia să acționeze oportun, în toate situațiile, în scopul consolidării și manifestării puterii ţării sale în spațiul balcanic, cu recunoaștere la nivelul întregii Europe, pentru contracararea acțiunilor tot mai agresive ale forțelor Imperiului Otoman. 

Pentru a avea un aliat important împotriva adversarilor Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân a întreprins o campanie în Moldova, la începutul anului 1400, acționând pentru înlocuirea de la domnie a voievodului Iuga Ologul (1399-1400) cu Alexandru, pe care cronicile de mai târziu l-au numit „cel Bun”. Ca fiu (primul) al domnitorului Roman I (1391-1394) în perioada celor 32 de ani de domnie, renumitul voievod Alexandru cel Bun (1400-1432) s-a remarcat prin efortul sau statornic şi pacifist, pentru consolidarea puterii statului moldovean şi dezvoltarea întinderii lui teritoriale până la Marea Neagră, având în stăpânire inclusiv vestitele așezăminte (cetăţi) fortificate la Gurile Dunării – Chilia şi Cetatea Albă. Datorita abilităţii sale recunoscute în conducerea statului moldovean, celebrul voievod a realizat permanent un echilibru adecvat în relațiile țării sale cu Polonia şi Ungaria. Tratând cu precauție şi iscusință intențiile celei din urmă, renumitul voievod a zădărnicit planurile expansioniste ale regatului maghiar prin recunoașterea periodică a suzeranității regelui polon Wladislaw al II-lea Jagiello (1386-1434), cât şi prin colaborarea şi întrajutorarea permanentă cu Mircea cel Bătrân (în toata perioada, de începutul instalării sale la cârma Moldovei, până la apusul domniei voievodului muntean). Personalitatea remarcabilă a lui Alexandru cel Bun este relevantă mai ales prin acţiunile majore ale țării, desfășurate sub domnia sa, precum: recunoașterea, în anul 1401, a Mitropoliei Moldovei (înființata între anii 1381-1386) de către Patriarhia Constantinopolului şi mutarea ei în 1402 de la Radăuţi la Suceava (abia la mijlocul sec. al XVII-lea, sediul instituţiei ortodoxe a Moldovei a fost mutat la Iași, unde se află și în prezent); aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava; înființarea orașului Iași (atestat documentar din 6 octombrie 1408)sprijinul important al regelui polon în două bătălii purtate împotriva cavalerilor teutoni la Grunwald – 1410 şi Marienburg – 1422 (în cea de-a doua bătălie, oastea moldoveană – un detașament din călăreți arcași de elită – a înfrânt şi umilit cavalerii Ordinului teuton, susținuți de Sigismund de Luxemburg – regele Ungariei, devenit şi rege al Germaniei; victoria a fost răsplătită Moldovei de către regele polon, fiindu-i cedată pentru câțiva ani Pocutia, ţinând cont şi de unele datorii neachitate între cele două ţări; regiunea a fost recâștigată ulterior, dupa zeci de ani, de către strălucitul voievod Stefan cel Mare, în urma zdrobirii oastei regelui Poloniei – Ioan I Albert, în Codrii Cosminului, la 26 octombrie 1497). 

Prof.univ.dr. Gheorghe MINCULETE             

 – VA URMA –

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email