Mircea Andrei şi Ştefan Lăzăroiu vă invită la Festivalul „Brâuleţul”

Faptul că în Curtea de Argeş nu se mai organizează Zilele Municipiului este compensat pentru locuitorii de aici prin trei zile de petrecere. De miercuri până vineri, Palatul Copiilor Piteşti organizează în cetatea Basarabilor Festivalul Internaţional de Foclor pentru Copii şi Tineret „Brâuleţul”, ediţia a VIII-a. Evenimentul este posibil cu sprijinul senatorului Mircea Andrei, preşedinte PDL Argeş, şi al lui Ştefan Lăzăroiu, preşedinte PDL Curtea de Argeş.
Voltaj, Cristina Turcu Preda, Nistor Familiy
„Este al doilea an în care m-am implicat în organizarea evenimentului, alături de profesorul Mircea Ivănescu, de la Palatul Copiilor. Este o bucurie să putem oferi argeşenilor trei zile de spectacole ale ansamblurilor folclorice naţionale şi internaţionale, încheiate cu un mega show cu trupe celebre, în frunte cu Voltaj. Mai avem surprize pentru cetăţenii din Curtea de Argeş şi îi aşteptăm pe toţi în fiecare zi, de miercuri până vineri, în faţa muzeului municipal”, ne-a spus Ştefan Lăzăroiu. Noutăţile de anul acesta constau în prezentarea dansurilor populare din Turcia, Cehia, Bulgaria, participarea a peste 20 de ansambluri, dar şi organizarea unui foc de artificii. De asemenea, atât joi seara, cât şi vineri vor avea loc, în încheierea spectacolelor folclorice, concerte ale unor trupe româneşti celebre şi iubite de argeşeni. Nistor Familiy, Cristina Turcu Preda, Anca Neacşu şi Voltaj sunt doar câteva nume celebre care vă aşteaptă să petreceţi în cadrul festivalului „Brâuleţul”. O altă surpriză oferită de Mircea Andrei şi Ştefan Lăzăroiu constă în organizarea unui suberb foc de artificii, vineri seara. Vă aşteptăm la Curtea de Argeş, în perioada 17 – 19 august 2011, pentru trei zile în care oraşul Basarabilor este un punct de atracţie pentru turiştii din ţară şi din lume.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email