Ministrul Berceanu nu vrea să repare Transfăgărăşanul

Senatorul Mircea Diaconu a făcut un calcul şi, susţine el, cu vreo cinci milioane de euro ar putea fi amenajate câteva copertine cu care ar putea fi rezolvată problema Transfăgărăşanului. Cea mai mare dintre ele, adică accesul liber pe tot parcursul anului. Deşi a insistat, ministrul Radu Berceanu i-a spus foarte clar senatorului de Argeş – „Nu-ţi fac Transfăgărăşanul!”, de parcă cea mai înaltă şosea circulabilă din ţară ar fi a lui Diaconu sau a altcuiva.

De ce nu vrea Berceanu „să-i facă” Transfăgărăşanul lui Diaconu?! Cred că în primul rând pentru că liberalii, cât au fost la guvernare, au tot spus că Transfăgărăşanul este obiectiv prioritate naţională, chiar dacă nu l-au tratat aşa. Apoi, pentru că dacă acesta ar fi deschis tot anul, ar veni mai mulţi turişti, poate şi din cei care merg la Rânca, spre exemplu, sau în alte locuri din acea zonă, zonă care este fieful pedeliştilor. Apoi, se ştie că la munte, aici, au terenuri pesediştii, şi ei ar fi primii interesaţi de dezvoltarea pârtiilor de schi şi a staţiunilor montane.

Acestea ar fi doar câteva dintre interesele pe care le au politicienii în acest subiect. Ele sunt departe de interesele pe care le avem noi, argeşenii, căci cine nu este încântat de ideea că Transfăgărăşanul ar putea fi deschis circulaţiei tot anul?! Proprietarii de pensiuni şi de hoteluri cred că doar aşa scapă de faliment, iar autorităţile locale din comunele din nordul judeţului se uită spre puţinele firme care au rămas cu speranţa unui buget local mai bogat. În Curtea de Argeş ar fi mai mulţi turişti care ar putea să-şi lase banii şi aici, pe la terase şi magazine.

Dar asta este doar ceea ce ne dorim noi, oameni simpli şi, deci, neimportanţi. Interesele mari sunt în altă parte şi nu coincid cu dorinţele noastre. Noi vom fi aburiţi din nou peste patru ani, cu promisiuni de tot felul. Sunt convinsă că printre ele se va regăsi şi una despre Transfăgărăşan, poate chiar cea referitoare la deschiderea lui tot anul. Atunci, cele cinci milioane de euro despre care vorbea Mircea Diaconu nu vor mai fi deloc multe şi nici cheltuite inutil. Doar până la anunţarea rezultatelor alegerilor, însă, pentru că după aceea priorităţile nu vor mai fi, din nou, ale noastre, ci ale lor. Indiferent cine ar fi ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email