Nici mandatul acesta cea mai înaltă şosea circulabilă din ţară, Transfăgărăşanul, nu va fi refăcut aşa cum ar merita. Senatorul Mircea Diaconu, prezent la sfârşitul săptămânii la Curtea de Argeş, a dezvăluit presei că a avut loc o discuţie între domnia sa şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. „Am făcut nişte calcule din care a rezultat că e nevoie de vreo cinci milioane de euro pentru ca Transfăgărăşanul să fie circulat tot timpul anului. Cu banii aceştia ar urma să fie făcute trei copertine, pentru ca şoseaua să nu mai fie blocată de avalanşe. M-am întâlnit cu ministrul Berceanu la Senat şi mi-a spus – Nu îţi fac Transfăgărăşanul chiar dacă e în buget!”
Senatorul Mircea Diaconu a mai spus că nu a renunţat la a face lobby pentru realizarea acestor copertine care ar deschide cu adevărat Transfăgărăşanul. În opinia sa, interesul actualilor guvernanţi pentru acest obiectiv e minim.