Mieii noştri au plecat în Italia


În Argeş, sacrificarea mieilor cu ocazia sărbătorilor pascale poate fi făcută anul acesta numai în cele cinci abatoare autorizate din judeţ, întrucât acestea sunt singurele care îndeplinesc condiţiile corespunzătoare. Doar animalele tăiate în unităţi autorizate pot fi comercializate în pieţe şi se estimează că în Argeş sunt peste 70.000 de miei. Cum în municipiul nostru nu există un astfel de abator şi, în plus, cererea pentru carnea de miel a scăzut, mulţi crescători au ales să trimită mieii în străinătate. Acestea sunt cazurile fericite, în care sătenii din comunele argeşene pot să valorifice animalele, iar exportul este mană cerească pentru ei.
Zonele în care se găsesc cei mai multţi crescători de oi sunt Valea Doamnei, Valea Topologului, dar şi Valea Argeşului. Locuitorii comunelor aflate pe firul acestor ape au în fiecare an miei de vânzare. Uneori îi vând pe toţi, alteori rămân cu ei. Din cauza crizei despre care vorbeşte toată lumea, sătenii sunt în pericol anul acesta să rămână cu mieii în bătătură.

Mieii din Argeş merg la export

„Este primul an când îi trimitem la export. Mieii crescuţi de noi vor merge în Italia”, ne spune Corina. Tânăra locuieşte în Sălătrucu şi i-a ajutat pe bunici să vândă cei 500 de miei. “La cum stau lucrurile acum în ţară, nici nu aveam altă posibilitate. Am luat legătura cu o firmă care se ocupă de transportul lor şi apoi am vorbit cu medicul veterinar. Am avut noroc că am găsit crotalii pentru că altfel nu puteam să îi exportăm. Mulţi riscă să rămână cu mieii acasă, pentru că acum nu s-au mai găsit crotalii”, ne explică tânăra. Pentru a putea fi tăiaţi în abatoare sau trimişi la export, mieii trebuie să fie luaţi în evidenţele medicilor veterinari şi să fie crotaliaţi, adică să aibă acel cercel în ureche, care atestă starea de sănătate a animalului. Crescătorii de oi din Corbi nu au fost însă la fel de norocoşi. Acum, cu câteva zile înainte de sărbătorile de Paşti, au rămas cu sute de mieii nevânduţi, pentru că nu au sosit aceste elemente de identificare care permit comercializarea animalelor. Fără crotalii, miei pot fi sacrificaţi doar pentru consumul propriu.

„Vom renunţa la creşterea mieilor”

Ion Săvescu este  preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Corbi. Pentru zecile de crescători de aici, anul 2009 s-ar putea să fie ultimul în care cresc miei.  “O problemă o reprezintă lipsa crotaliilor şi astfel vom fi nevoiţi să îi vindem în viu. De ani buni îi trimiteam în afara ţării, şi fără crotalii nici nu putem să îi exportăm şi nici nu puteam să îi sacrificăm în abatoare şi să îi vindem în pieţe”, ne-a declarat Ion Săvescu. Însă nici dacă ar exista crotalii, situaţia nu s-ar schimba foarte mult. “Pe plan intern, în ultimii ani, a fost din ce în ce mai rău, dar ca anul acesta parcă nu a mai fost niciodată. Am făcut un calcul şi anul acesta vom pierde 1 euro la fiecare kilogram. Dacă un miel are 10 kilograme, noi pierdem 10 euro. Imaginaţi-vă la câteva mii de capete, cam care este pierderea. Preţurile au scăzut şi la export. În aceste condiţii, am vorbit şi cu restul crescătorilor de aici şi toţi spun că nu vor mai creşte miei, pentru că au numai de pierdut. Stăm acasă şi primim ajutor social, că tot acolo ajungem cu banii”, adaugă preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Corbi. Cei care nu mai găsit crotalii au ales să meargă spre Bucureşti, pentru că acolo cererea e mai mare. Acest lucru nu va rezolva însă situaţia, pentru că mulţi vor rămâne cu mieii până în toamnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email