Miei de Paşte scoşi la vânzare pe internet


Au mai rămas mai puţin de două săptămâni de zile până la Paşti, iar toată lumea a început să se întrebe care este preţul şi mai ales unde se găseşte cea mai ieftină carne de miel. Astfel, până ca argeşenii să ajungă la supermarket sau la piaţă, miei de Paşti se găsesc şi pe…internet. Ciobanii şi-au scos mieii la vânzare pe internet şi, ca să-i convingă pe clienţi că merită să fie cumpăraţi, oierii au făcut şi fotografii celor mai arătoşi miei. Doar cu un singur click oamenii îşi pot rezerva mielul, după care se duc la stână şi-l iau gata pregătit  să-l bage în cuptor. Iar preţurile sunt mai mici faţă de cele din pieţe sau târguri.

Care sunt ofertele

Ciobanii din comunele aflate în apropierea municipiului Curtea de Argeş şi-au făcu cont pe site-urile cu anunţuri, unde şi-au postat ofertele. Mulţi spun că această metodă, apărută recent, este mult mai la îndemână şi, în plus, evită aglomeraţia şi concurenţa din târguri ori pieţe. „Vând miei/berbecuţi şi ieduţi, numai buni de sacrificat pentru Sf. Paşte. Pentru rezervăr, nu ezitaţi să mă contactaţi”, Vând cei mai frumosi miei de pe Valea Argeşului, la un preţ atractiv de doar 10 lei/kg în viu, sau tăiat la 20 lei/kg. Am 80 de miei, au între 15 şi 20 de kg. Aştept telefonul dumneavoastră cu drag, pentru a va oferi mai multe detalii despre oferta mea” sau Vând 50 de miei de Florii sau Paşte cu greutate de 15-25 kg în viu sau tăiaţi cu greutate la carcasă de 9-15 kg. În viu preţul este de 12 lei/ kg şi tăiat 20 lei/ kg. La en-gros preţul se negociaza. Mieii sunt crescuţi bio în zona de munte. Rog şi ofer seriozitate”, sunt doar câteva dintre anunţurile în care ciobanii nu ezită să îşi laude marfa.

„Am peste de 50 de miei la dispoziţie pentru sărbătorile de Paşti. Am profitat de ocazie şi am pus un anunţ pe internet. Sincer să fiu nu m-am descurcat singur, dar m-a ajutat băiatul. În acest mod nu mai trebuie să ajung cu animalele la târg sau să le mai vând prin nu ştiu ce locuri. Dacă cineva doreşte mă poate contacta foarte uşor pe internet”, spune un crescător de animale din Corbeni.

Preţurile mieilor de pe internet sunt şi mai mici decât cele din târguri sau supermarketuri. Astfel, dacă mielul se vinde cu 25 de lei kilogramul în magazine, pe internet acesta nu costă mai mult de 20 de lei/kg tăiat, în timp ce în viu se poate cu vinde şi cu 10 – 12 lei/kg. „Putem să mai lăsăm şi noi la preţ că nu ne mai costă transportul şi nu avem cheltuieli mari. Mai şi negociem cu cei interesaţi şi ne înţelegem, că doar oameni suntem cu toţii”, spune crescătorul de animale.

Hala de carne e online

Sunt mulţi argeşeni care în fiecare an păstrează tradiţia de a avea carne de miel pe masă în ziua de Paşti. Indiferent că vor merge la piaţă, în supermarket sau vor accesa site-urile cu anunţuri, aceştia spun că vor căuta în primul rând cel mai mic preţ. „Este o tradiţie la noi să avem pe masa de Paşte preparate făcute din carnea de miel, aşa că nu ne gândim să renunţăm la ea. O să cumpărăm chiar daca va fi puţin mai scumpă, nu avem ce face. Odată pe an se serbează Învierea Domnului. Până acum nu am cumpărat de pe internet pentru că nu ştiam cum. Dar dacă acolo e mai ieftin voi lua şi eu. Mă ajută copiii”, spune Viorica Niţescu, o gospodină din Curtea de Argeş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email